Antena 3 CNN Actualitate Religie Sărbătoare mare în calendarul ortodox

Sărbătoare mare în calendarul ortodox

1 minut de citit Publicat la 16:56 05 Oct 2015 Modificat la 16:56 05 Oct 2015
sfant.jpg
Foto: calendar-ortodox.ro
În luna octombrie, în ziua a sasea, are loc pomenirea Sfântului maritului Apostol Toma, numit Geamanul şi pomenirea sfântului Inochentie, Mitropolitul Moscovei, Iluminătorul aleuţilor şi Apostol pentru America.

Acesta propovaduind cuvântul lui Dumnezeu, la midieni, la parti, la persi si la indieni, a fost închis de Smideu împaratul, caci crezu printr-însul Uazan fiul sau si Tertia femeia lui, Migdonia si Narca. Drept aceea l-a si dat pe mâinile a cinci ostasi, care suindu-l într-un munte, l-au junghiat cu sulitele, si asa s-a petrecut în Domnul.
 
Înca traind apostolul, a trecut în India, cu un negutator anume Avan, si au gazduit la o casa în Andrapole. Tocmai atunci avea nunta mai-marele cetatii aceleia, care îsi marita o fiica si se veseleau toti câti se întâmplasera acolo. Apostolul sezuse la masa mai jos decât altii, si ospatându-se toti ceilalti, numai el nu mânca, ci fiind în grija si pe gânduri, se pazea pe sine si sedea linistit. Iar una din slugi, îngâmfându-se, a dat sfântului o palma peste obraz, zicându-i: "Daca ai venit la nunta, nu sedea posomorât, ci te bucura si te veseleste împreuna cu ceilalti oaspeti". Iar apostolul a zis aceluia ce i-a dat palma: "Sa-ti ierte Domnul greseala în veacul viitor, iar în acest de acum, mâna care s-a întins fara de cale asupra mea, sa o împarta fiarele salbatice, pentru a multora învatatura si certare". Si îndata dupa cuvânt, alergând acela ca sa aduca apa, sa dreaga vinul cu apa, fiind paharnic, a iesit o fiara ce pândea acolo la fântâna, de l-a sfâsiat si a murit. Atunci un câine gasind în drum mâna ce lovise pe sfântul si luând-o în gura a intrat cu ea unde era masa, ca si cum ar fi aratat tuturor pedeapsa ce a luat acela pentru lovirea ce a dat apostolului.

Citiţi mai mult pe calendar-ortodox.ro.
 



×
Etichete: sarbatoare calendar
x close