Antena 3 CNN Actualitate Religie SĂPTĂMÂNA MARE. Alimentele pe care nu trebuie să le consumi în această perioadă, chiar dacă sunt de post! E mare păcat!

SĂPTĂMÂNA MARE. Alimentele pe care nu trebuie să le consumi în această perioadă, chiar dacă sunt de post! E mare păcat!

<1 minut de citit Publicat la 16:52 22 Apr 2019 Modificat la 16:52 22 Apr 2019
o_1d92l234p1u5618je1l8mm6gndd8.jpg
foto: Pexels.com

Din Duminica Floriilor și până în Sâmbăta dinaintea Paştelui, suflarea credincioasă traversează Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, așa cum este cunoscută în popor, o perioadă de post, rugăciune și tristețe, rememorând chinurile Mântuitorului Iisus Hristos.

Cu toate acestea, puține dintre noi mai putem afirma, cu mâna pe inimă, că onorăm așa cum se cuvine această perioadă. Dacă îți dorești totuși să intri în legătură cu tradițiile strămoșești și să cinstești obiceiurile bunicilor și străbunicilor tăi, află care sunt cele două alimente pe care să le eviți în Săptămâna Mare!

Oțetul și urzicile, interzise în Săptămâna Mare

Câte dintre noi ne rugăm asiduu, în fiecare seară, sau recitim relatarea chinurilor Mântuitorului din Biblie, în Săptămâna Patimilor? La fel de puține reușim să ne facem loc în programul încărcat pentru a merge la biserică sau să ne luăm liber în Vinerea Mare, pe care tradiția creștină ne recomandă să o petrecem în post negru!

Continuarea, pe Ortodoxia.me.

×
x close