Antena 3 CNN Actualitate Religie Sărbătoare mare pentru creștini ortodocși. Sâmbăta morților sau moșii de vară. Tradiții și superstiții

Sărbătoare mare pentru creștini ortodocși. Sâmbăta morților sau moșii de vară. Tradiții și superstiții

2 minute de citit Publicat la 15:06 17 Iun 2016 Modificat la 15:06 17 Iun 2016
sambata.jpg
Foto: Pixabay

Sâmbătă, 18 iunie, creştin-ortodocşii marchează Moşii de Vară sau Sâmbăta Morţilor. Este una dintre cele mai importante sărbători religioase, zi în care se pomenesc morţii.

Pentru această sărbătoare, femeile cumpără căni sau străchini de lut, pictate cu diverse modele florale şi gătesc orez sau griş cu lapte, mâncăruri pe care le vor da de pomană.

Tradiţia spune că începând cu Joia Mare, porţile raiului şi iadului sunt deschise. Sufletele morţilor vin prin locurile pe unde au trăit, apoi, în sâmbăta morţilor, se întorc în lumea de dincolo.

Pentru ca sufletele celor adormiţi să fie împacate şi liniştite, se fac pomeni. Mormintele sunt curăţate şi, în unele zone, împodobite cu ramuri de tei sau nuc.

De ziua Mosilor de Vara se obisnuieste ca oamenii sa imparta oale pentru ca cei trecuti in nefiinta sa aiba din ce bea apa.

MOŞII DE VARĂ. TRADIŢII ŞI SUPERSTIŢII. În unele zone, credincioşii presară pe drumul spre Biserica plante mirositoare, ce simbolizează drumul spiritelor spre locul de unde au plecat.

Tradiţia spune că la Moşii de vară toţi morţii se duc pe Valea cu Dor. Acolo, găsesc bucatele împărţite de cei dragi, care sunt in viaţă. Cei care găsesc nu pomană se retag trişti în mormânt ţinând în braţe crengi cu flori de tei.

Una dintre cele mai cunoscute superstiţii spune că, de Moşii de Vară, nu este voie sa dormi afara, sa nu mergi fie la raspantii, fie la fantana deoarece in Joia Mare bantuie mortii, potrivit calendarulortodox.ro.

MOŞII DE VARĂ. TRADIŢII ŞI SUPERSTIŢII. Tot in aceasta zi se duc la biserica crengi de tei si frunze de nuc, pe care preotii le sfintesc iar mai apoi crestinii le pun la icoana sau la streasina casei pentru ca spiritele rele sa ocoleasca gospodaria. Mai mult, in popor se crede ca teiul sfintit poate vindeca surzenia.

Mai mult, femeile nu trebuie sa toarca in aceasta zi deoarece colacii dati pentru pomenirea mortilor se intorc. Nici laturile nu se arunca in aceasta zi, deoarece pot ajunge in gura mortilor de afara, iar ei se pot razbuna.

Din acelasi motiv oamenii nu au voie sa mature in aceasta zi. Iar daca vrei ca asupra ta sa nu se abata furtuni sau pierderi, din primul fel de mancare pe care il gatesti in aceasta zi trebuie sa dai pomana celor nevoiasi. Oamenii dau de pomana si ceapa sau usturoi verde, pentru ca gradina lor sa rodeasca.

MOŞII DE VARĂ. TRADIŢII ŞI SUPERSTIŢII. Daca in ziua Mosilor de Vara oamenii scot apa din fantana, acestia lasa un banut pentru apa celor morti. Tot ceea ce dai de pomana trebuie sa fie nou si proaspat.

Se spune ca daca arunci afara o crenguta de tei sfintit in timpul ploii, aceasta va inceta. Mai mult, in trecut se credea ca femeile care muncesc in aceasta zi vor avea mainile amortite. Nu in ultimul rand, daca in ziua Mosilor de Vara ploua inseamna ca anul va fi unul manos.

 

×
Etichete: morti
x close