Antena 3 CNN Actualitate Religie POSTUL PAȘTELUI 2019. Cum trebuie ținut de fapt Postul Paștelui, potrivit părintelui Constantin Necula

POSTUL PAȘTELUI 2019. Cum trebuie ținut de fapt Postul Paștelui, potrivit părintelui Constantin Necula

<1 minut de citit Publicat la 15:16 18 Mar 2019 Modificat la 15:16 18 Mar 2019
o_1d68f3plj5lfrmmbl5dgv1evb8.jpg

POSTUL PAȘTELUI 2019 Părintele sibian Constantin Necula explică, într-un interviu pentru Agerpres, cum trebuie ținut postul Paștelui.

POSTUL PAȘTELUI 2019 "Cu fermitate şi destindere deopotrivă. Cu rugăciune atentă pentru ţară. Poate că nu suntem conştienţi, dar postul acesta este o cale în plus pentru ca fiecare dintre noi să ne ataşăm sufletul de valorile iubirii de Dumnezeu şi suflet, de valorile care ne fac nemuritori. Cred că este nevoie să ne luăm în serios creştinismul nu doar în plan exterior, ci şi în partea sa de adâncime duhovnicească. Recomand creştinilor ortodocşi să se apropie de Spovedanie, de Sfânta Scriptură şi citirea cărţilor duhovniceşti, mai cu seamă a Vieţilor Sfinţilor. Şi curaj mult celor care încep că postească. Este un exerciţiu de libertate", a spus Necula.

 

×
x close