Antena 3 CNN Actualitate Religie Patriarhul Daniel, mesaj pentru pelerinii de la Sfânta Parascheva: ”Puterea ei vine din sfinţenia şi din bunătatea ei”

Patriarhul Daniel, mesaj pentru pelerinii de la Sfânta Parascheva: ”Puterea ei vine din sfinţenia şi din bunătatea ei”

Alexandra Chiţu
2 minute de citit Publicat la 16:30 14 Oct 2023 Modificat la 16:30 14 Oct 2023
patriarhul Daniel
Patriarhul Daniel, mesaj pentru pelerinii la Sf. Parascheva: ”Iubiţi pelerini, viaţa noastră duhovnicească poate fi asemănată cu o călătorie” Sursa foto: Hepta/ Mediafax Foto / Eduard Vinatoru

”Iubiţi pelerini, viaţa noastră duhovnicească poate fi asemănată cu o călătorie sau un pelerinaj necontenit spre Împărăția lui Dumnezeu, după îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos, Care spune: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 6, 33). Călăuzitorii noştri în această călătorie sunt sfinții Bisericii, care prin viața lor curată, închinată slujirii lui Dumnezeu și oamenilor, au urmat cuvintele Evangheliei lui Hristos, fiind astfel pentru noi modele desăvârșite de viață creştină.

Cuvioasei Parascheva îi sunt atribuite minuni și vindecări miraculoase. De ziua sa, la Iași are loc în fiecare an un pelerinaj la care participă sute de mii de credincioși din toată țara. Pelerinajul la moaștele situate în Catedrala Mitropolitană din Iași a devenit unul dintre principalele evenimente religioase din România.

Sute de mii de pelerini se adună în fiecare an la Iași în cel de-al doilea weekend al lunii octombrie pentru a comemora pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, în timp ce orașul însuși și-a stabilit Zile de sărbătoare în același timp.

Totodată, Sfânta Parascheva alina sufletul cu moaștele sale, oamenii mărturisesc că Sfânta ar fi binecuvântat oamenii posedați de lucrul cel rău. Creștinii informează că în timpul bombardamentelor din al doilea Război Mondial, Sfânta Parascheva a apărat Catedrala Mitropoliană Iași.

Moaștele Sf. Andrei Criteanu, din Catedrala Arkalochori, aduse la Iași 

Anul acesta, 2023, dedicat comemorării imnografilor şi cântăreților bisericeşti, bucuria duhovnicească a sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva este sporită de primirea la Catedrala Mitropolitană din Iaşi a moaştelor unuia dintre marii sfinţi creatori de cântări bisericeşti, Sfântul Andrei Criteanul, aduse de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta, Grecia).

Sfântul Andrei Criteanul a păstorit între anii 700-740, a fost un episcop misionar, precum şi un mare dascăl al pocăinţei. A construit bi­serici, a înfiinţat mănăstiri, a ajutat pe creştinii care au suferit de pe urma invaziilor otomanilor, a fost un bun predicator şi a compus o mulţime de cântări liturgice. El este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice, între care cel mai renumit este, desigur, Canonul cel Mare, un dialog al omului păcătos cu propria sa conştiinţă în faţa lui Dumnezeu.

”Puterea Sf. Parascheva vine din sfinţenia şi din bunătatea ei”

Marea evlavie a poporului dreptcredincios faţă de Sfânta Cuvioasă Parascheva se explică prin convingerea şi constatarea că ea este „mult folositoare”, după cum este numită în Acatistul ei;

Sfânta Parascheva oferă ajutor, prin rugăciunile ei, tinerilor şi bătrânilor, fecioarelor şi mamelor, mănăstirilor şi familiilor, bolnavilor şi săracilor, adunând în rugăciune şi mărturisire comună cler şi popor, din România şi din alte ţări. Puterea ei vine din sfinţenia şi din bunătatea ei, adică din iubirea ei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.

În această zi de bucurie a sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei şi a tuturor pelerinilor prezenţi la Iaşi, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu ca, pentru mijlocirile Sfintei Cuvioasei Parascheva şi ale Sfântului Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei, să binecuvânteze pe toţi cei prezenţi la Iaşi, ierarhi, clerici, monahi şi credincioşi mireni, împreună cu autorităţi locale şi centrale, şi să răsplătească tuturor credinţa, evlavia şi osteneala, dăruindu-le sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

Cu părintească dragoste şi preţuire, † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

×
x close