Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat joi că există o întârziere de două luni faţă de graficul lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, dar şi-a exprimat speranţa ca aceasta să fie depăşită prin credinţă şi rugăciune.
"Mai sunt încă multe lucrări de făcut. Avem o întârziere de două luni în grafic, dar sperăm că, prin credinţă puternică şi multă rugăciune vom ajunge să acoperim Catedrala şi să pictăm cu icoane în mozaic Catapeteasma sau Iconostasul mare, care nu va fi de lemn, ci de zid. Şi acolo, pe o suprafaţă foarte mare vor fi icoane. S-a făcut deja proiectul, urmează licitaţia pentru echipele de pictori în tehnica mozaic, care vor lucra această Catapeteasmă. Ea va fi necesară pentru sfinţire. Va fi sfinţită Sfânta Masă şi Catapeteasma sau Marele Iconostas", a spus patriarhul, la finalul slujbei la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei.
El a precizat că "pictura bisericii va fi realizată în anii următori".
"Vom scrie undeva numele celor care vor oferi obiecte de cult şi icoane. La pictura bisericii mari, a catedralei, vor aduce, sperăm, contribuţie mai mulţi oameni, mai ales cei care poartă numele sfinţilor car vor fi pictaţi. Şi sperăm ca această picură viitoare a Catedralei Mântuirii Neamului să fie tot în mozaic, pentru că este mai durabilă şi într-o tehnică în care nu va fi totul de aur, ci alb-gălbui, de piatră, vom ajunge la acelaşi preţ ca şi la pictura în tehnica frescă", a explicat patriarhul Daniel.
Acesta şi-a exprimat speranţa ca "în patru cinci ani" să fie realizată şi sfinţirea picturii după aceea a Altarului şi a Catapetesmei.
"Au fost cazuri în istorie, în care Catedrala s-a construit în patru ani şi pictura s-a realizat în 40, cum este Catedrala din Sibiu. Acolo..., nu intrăm în amănunte, au lucrat numai străini când s-a construit catedrala în patru ani şi pictura în 40, pentru că doi dintre pictori au murit în timp ce trebuiau să termine. Şi-apoi a venit războiul şi, în fine... Dar noi sperăm ca, dacă în şapte ani s-a realizat catedrala aceasta ca zidire, în 4-5 ani să realizăm şi pictarea ei", a spus înaltul ierarh.
Potrivit patriarhului, "acum, deja, au fost comandate uşile şi ferestrele, 27 de uşi, porţi, şi 392 de ferestre", urmând să fie comandată şi piatra de la Vratza (Bulgaria).
"Pentru că e vorba nu numai de ferestrele navei, ci şi de ferestrele de la turle. Este un edificiu cu foarte multe ferestre, iar după regulile noi, europene, în caz de incendiu, uşile trebuie să se deschidă toate, în acelaşi timp, în mod automat. De aceea sunt foarte costisitoare. Uşi de bronz, care nu 'lucrează' în timp. Uşile de lemn au înălţime mare, lucrează, mai ales dacă lemnul nu este bine pregătit sau nu este suficient de uscat. Deci sunt comandate uşile, în Germania, în viitorul apropiat comandăm şi piatra, din Bulgaria, de la Vratza, pentru ancadramentele uşilor şi ferestrelor. Piatră rezistentă de Vratza. (...) Un kilometru şi jumătate este, în linie dreaptă, de la uşi şi ferestre", a menţionat el.
Realizarea vitraliilor ferestrelor va constitui a treia etapă a edificării Catedralei Mântuirii, a explicat patriarhul.
"Deci avem mult de lucru, dar, dacă noi avem credinţă puternică şi dărnicie mai multă, o s-o facem pentru că deodată cu aceste ferestre avem şi mai cald în biserică. Acum este un curent foarte mare acolo fiindcă nu avem încă ferestre. Ferestrele sunt prevăzute ca, în viitor, când vom avea bani, când vor fi cinci dolari la leu, să punem în ele şi vitralii, în altă etapă, a treia, vitralii, ca aici la Catedrală. Dar acestea necesită timp şi costă bani. Dar mai ales nu pot fi făcute în grabă. Afară, biserica va fi culoare albă, dar vor fi ocniţe sub streaşină şi acolo vor fi pictaţi toţi sfinţii români din toate timpurile. De aceea este catedrală naţională a sfinţilor români din toate timpurile şi din toate zonele ţării", a punctat PF Daniel.
Cele şase clopote vor fi "ridicate" la anul, cel mai mare urmând să sune doar la zile mari, pentru a nu deranja activitatea din Parlament şi din clădirile din jur.
"Începe să prindă contur Catedrala. La anul viitor sperăm să înălţăm clopotniţa şi să ridicăm şi cele şase clopote. Aici (n.r. la Catedrala patriarhală) sunt cinci clopote, acolo şase şi cel mai mare are aici 9,5 tone, iar cel mai mare de la Catedrala Naţională e puţin mai mare, mai mărişor aşa, 25. Dar, n-am dorit multe clopote. Am dorit puţine să nu fie o greutate prea mare în clopotniţă. Unul însă, principal, este Clopotul Eroilor Neamului din toate timpurile. El va suna la zile mari şi duminica, nu peste săptămână. Să nu deranjăm activitatea din Parlament şi din clădirile din jur", a spus patriarhul.
El a reamintit că sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului ar trebui să se realizeze peste un an.
"Să ne ajute Bunul Dumnezeu să facem un lucru frumos, pentru că această catedrală, cum se vede, e foarte mică.Ea e provizorie. DE când e provizorie? Din secolul al XVII-lea. În 1658, a fost sfinţită. La 10 ani după sfinţirea acestei catedrale, în 1668, atunci a fost declarată Catedrală Mitropolitană, provizoriu. Şi cum la români numai provizoriul durează, a rămas Catedrală Mitropolitană până în anul 1925, când a fost declarată, tot provizoriu, Catedrală patriarhală. Şi de abia de la anul viitor vom avea o Catedrală patriarhală mai durabilă nu provizorie. Cu ajutorul lui Dumnezeu", a încheiat patriarhul Daniel.