Antena 3 CNN Actualitate Religie Părintele Constantin Necula, lecţia din spatele expresiei "să îţi porţi crucea": "Oamenii ar fi uimiţi"

Părintele Constantin Necula, lecţia din spatele expresiei "să îţi porţi crucea": "Oamenii ar fi uimiţi"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 16:00 26 Ian 2023 Modificat la 16:00 26 Ian 2023
constantin necula
Părintele Constantin Necula, lecţia din spatele expresiei "să îţi porţi crucea": "Oamenii ar fi uimiţi" Sursa foto: Antena 3 CNN

Părintele Constantin Necula a subliniat importanta acceptării vieţii şi a provocărilor pe care Dumnezeu ni le dă pentru a ne întări.

În acest context, părintele a explicat ce însemnă să îţi porți crucea şi să ai mintea lui Hristos. 

"Să nu-ți desfaci niciodată mintea de prezența lui Dumnezeu. E foarte important pentru că a gândi la Dumnezeu e prima parte. "De voieşte cineva să vină după Mine". Să-şi ia crucea înseamnă deja un act mult mai voluntar, mult mai activ.

Înseamnă să cuplezi la creierul acesta uman tot ceea ce înseamnă voința ta, dragostea ta, empatia ta și să-mi urmeze, să vină să-mi urmeze să-și ia crucea.

Citeşte şi: Părintele Constantin Necula, despre proteina în formă de cruce din corp: "Ne propune un program de viață. După vindecare omul caută lumina"

Vezi că nu vorbește să-mi ia crucea mea. Nu, aici e crucea Lui. Fiecare persoană o are pe a sa (n.r crucea).

Observi cât de personal și cât de subiectiv e cu noi? Nu ne privește ca pe niște animăluțe mici și fragile pe care le crește într-o crescătorie, ci pur și simplu e una cu noi.

De aia e impresionant că noi suntem chipul slavei lui Dumnezeu, care tinde spre asemănare. Parte din chip este rațiunea, este creierul, este empatia care ține de inimă, care ține de tot cognitivul acesta social, dacă vrei.

E foarte așezată Scriptura în adevăr. De aceea unii dintre cei care sunt mari specialiști în științe medicale sunt și apropiați de Scriptură.

Dacă ar ști oamenii câte soluții, inclusiv chirurgicale, s-au descoperit de către medici stând cu Biblia în mâna, ar fi uimiți", a spus părintele Constantin Necula în emisiunea De-a viaţa ascunselea de la Antena 3 CNN. 

Citește şi: Părintele Constantin Necula, despre formula corectă pentru rugăciune: "Dumnezeu ascultă toate rugăciunile pe care le asculți tu mai întâi"

×
TOP articole
x close