În România, este intensă aşteptarea papei Francisc, după cum subliniază secretarul de stat, cardinalul Pietro Parolin. Pontiful va duce un mesaj de încurajare şi de unitate, pe urmele călătoriei istorice a papei Ioan Paul al II-lea. Moto-ul călătoriei în România, cu o intensă amprentă mariană, este "Să mergem împreună", scrie Vaticannews.va.
Întrebat cu ce spirit va începe papa Francisc cea de-a 30-a călătorie apostolică, ce va avea loc în România, între 31 mai şi 2 iunie, cardinalul Parolin a spus:
R. «Plecarea va avea loc în ziua în care Biserica de rit latin celebrează sărbătoarea "Vizita Sfintei Fecioare Maria"». Şi moto-ul acestei călătorii a Papei are o intensă amprentă mariană. Înseamnă urmarea împreună a unui parcurs potrivit stilului Preacuratei, un stil caracterizat de smerenie, de slujire, de caritate faţă de verişoara ei şi faţă de cei mai nevoiaşi. Consider că Sfântul Părinte pleacă spre România întocmai cu această atitudine, cu acest spirit: vrea să fie pelerin pentru a împărtăşi parcursul acelor comunităţi creştine, parcursul societăţii civile, al societăţii în România: doreşte să fie păstor pentru a-i întări în credinţă pe fraţii şi surorile sale, ţinând cont şi de bogăţia expresiilor şi a riturilor care caracterizează Biserica din România. Vrea totodată să fie mărturisitor al carităţii, mai ales faţă de tineri, îndemnându-i să favorizeze mereu acea cultură a întâlnirii, cum o defineşte el, care să permită într-adevăr să se unească într-un moment istoric în care prevalează diviziunile şi opoziţiile. Cred că acesta este spiritul cu care Sfântul Părinte doreşte să facă această călătorie."
Referitor la întâlnirea cu comunitatea catolică de rit latin şi cu cea de rit bizantin, într-o ţară majoritar ortodoxă, cardinalul Parolin a subliniat caracterul pastoral al călătoriei dar şi puternicul impuls ecumenic.
R. «Da, şi aceasta este o caracteristică ce marchează puternic această călătorie. Să ne amintim că, în urmă cu 20 de ani, în mai 1999, mergea în România sfântul Ioan Paul al II-lea. A fost o călătorie pe care am putea s-o definim istorică pentru că a deschis porţile şi pentru călătoria în alte ţări cu majoritate ortodoxă. Ne amintim cu toţii strigătul care s-a înălţat din mulţime: "Unitate! Unitate!" Acela a fost cu siguranţă primul pas, un pas fundamental. Actuala călătorie a pontifului merge cumva pe acele urme; se doreşte a fi un ulterior pas înainte în acest sens, activând – desigur – în favoarea ecumenismului. Consider că, dintr-un punct de vedere ecumenic, este necesară sublinierea a două aspecte. O primă realitate este cea a României ca răscruce la care se întâlnesc Europa de Est şi Europa de Vest, o punte între diferite realităţi, după cum reiese şi din foarte bogatul său patrimoniu artistic de care este într-adevăr înzestrată. Al doilea aspect este cel al mărturiei comune. A existat deja un ecumenism, cel pe care pontiful îl numeşte ecumenismul sângelui, reprezentat de credincioşii care aparţineau atât Bisericii Catolice cât şi Bisericii Ortodoxe, care au suferit sub regimul ateist care încălca libertatea religioasă şi drepturile credincioşilor. Au realizat, aşadar, o unitate în suferinţă, în martiriu. Noi sperăm ca aceşti fraţi, care sunt deja în cer şi se bucură de slava lui Dumnezeu după ce au suferit pe pământ, să ajute la urmarea acestei căi.»
