Papa Francisc le-a spus miercuri credincioşilor reuniţi în Piaţa Sf. Petru că "dragostea conjugală trebuie să fie pentru totdeauna", nu pentru "cât timp durează", altminteri, i-a dojenit el, mai bine să nu se căsătorească.
„Dragostea conjugală trebuie să fie pentru totdeauna. Unii spun că este pentru atât timp cât durează. Nu este adevărat, trebuie să fie pentru totdeauna, altminteri mai bine nu vă căsătoriţi. Ori pentru totdeauna, ori deloc", le-a spus el credincioşilor.
Papa Francisc i-a îndemnat de asemenea pe creştini să nu dispere în viaţa lor de zi cu zi şi în lupta împotriva răului. „Să nu creadă că forţele răului pot să prevaleze şi să fie siguri că ultimul cuvânt din istoria omenirii nu este ură, moarte sau război", spus Suveranul Pontif.
Suveranul Pontif le-a reamintit creştinilor că viaţa lor este marcată de mâna puternică a Domnului, dar şi de "asistenţa discretă a sfinţilor", care "sunt prezenţi în diferite momente ale vieţii noastre", precum botezul, cununia sau hirotonirea.