Vom vedea cât contează rugăciunea, postul sau credința atunci când ne îmbolnăvim, dar și când se întorc oamenii către Dumnezeu. Pentru acest lucru medicul AȚI radu Tincu și pe părintele Vîlcu Emilian, fost preot al spitalului Flloreasca ne vor împărtăși povești impresionante.
Terapie intensivă, locul în care științăase unește cu Dzeu. Două lumi despre care mulți nu cred că se pot atinge.
"De obicei, omul se întoarce la Dumnezeu atunci când are un necaz. Boala este un moment de răscruce. Atunci omul îşi dă seama cât de slab este şi cât de neajutorat este fără ajutorul lui Dumnezeu.
Dacă omul are înainte de a se îmbolnăvi o idee despre ce înseamnă o viaţă duhovnicească, atunci el ştie ce are ne făcut, adică să se roage. Dacă este departe de Dumnezeu, atunci el nu ştie ce să facă. Aici, intervine familia. Ea trebuie să fie alături de cel bolnav", Vîcu Emilian, fost preot al Spitalului Floreasca.
Radu Ţincu: "ATI, o răscruce între viaţă şi moarte"
"La terapie intensivă eşti la răscruce între viaţă şi moarte. De aici, ai o singură variantă. Ori într-o parte, ori în cealaltă parte. Presiunea extrem de mare pe care acest moment il are, îi face pe oameni să se întoarcă către Dumnezeu.
Dincolo de medic, dincolo de posibilităţile financiare, rămâne, undeva sus, o forţă care îi poate salva, iar aceea este Dumnezeu. Suferinţa nu trebuie privită ca o pedeapsă.
Noi, oamenii, ne-am pierdut simţirea din inimă. Avem un suflet şi o inimă împietrită. Până la urmă, acest suflet poate fi reactivat. Suferinţa este o situaţie care readuce simţirea în interiorul inimii noastre.
Întotdeauna, cei care s-au vindecat şi au scăpat din terapie intensivă, au avut lumină pentru că ei l-au simţit pe Dumnezeu acolo.
Societatea modernă a încercat să pună în antiteză lumea credinţei şi lumea ştiinţifică. Din punctul meu de vedere, cele două lumi sunt complementare. Acolo unde medicina s-a terminat, atunci Dumnezeu poate să înceapă.
Nu de puţine ori vedem în sala de operaţie medici care îşi fac cruce atunci când sunt în sala de operaţie, fie merg la capala spitalului înainte de a începe ziua de lucru. Deci, pe lângă ştiinţa pe care o posedă, aceştia au nevoie de iluminarea lui Dumnezeu. Actul medical nu poate fi complet decât dacă cele două lumi conlucrează.
Atunci când tratăm un bolnav, noi nu ne ocupăm doar de carcasa lui, ci şi de sufletul lui. Omul are anumite apăsări", a spus medicul ATI Radu Ţincu.
Boala, un moment de răscruce unde omul îşi dă seama că trebuie să-şi aşeze viaţa
"De cele mai multe ori, bolnavii simţeau nevoia să vorbească cu cineva. Voiau să se deschidă şi să-şi spună fricile. De cele mai multe ori, atunci când eşti într-o situaţie delicată, cel mai greu este să duci asta singur. Majoritatea dintre pacienţi se spovedeau. Erau oameni care nu se spovediseră toată viaţa.
Boala este un moment de răscruce, unde omul îşi dă seama că trebuie să-şi aşeze viaţa. Rugăciunea ne eliberează de patimi şi ne apropie de Dumnezeu.
Au existat multe situaţii în care omul s-a vindecat ca prin minune. Un tânăr a avut un accident destul de grav. Şansele de supravieţuire erau 0. Părinţii tânărului se rugau în fiecare zi şi erau prezenţi la toate slujbele pe care le oficiam la capela spitalului. Tatăl era mai lucid şi liniştit şi spunea că dacă Dumnezeu a îngăduit acest lucru, înseamnă că Bunul Dumnezeu a avut un scop.
Rugăciunea colectivă ajută foarte mult, iar lucrul acesta este consemnat în Biblie", a mai spus preotul Emilian.
Dr. Radu Ţincu: "În ultimele momente, omul vrea iertare"
"În timpul rugăciunii se eliberează neurotransmiţători protectivi pentru sistemul nerevos central. Vorbim despre hormoni care protejează sistemul nervos şi ne dau stare de bine.
Sunt foarte multe sisteme care sunt interconectate cu această descărcare cu neurotransmiţători. De aceea, în timpul rugăciunii ne liniştim. Acestă liniştire pe care o resimţim este generată de prezenţa acestor substanţe protective.
Pe patul de spital, oamenii cer, dincolo de prezenţa preotului, iertare. Culpabilizarea şi anumite păcate care nu au putut fi închise îi macină foarte tare. În ultimele momente, omul vrea iertare.
Dintr-o dată, nu mai vrem plăcerile vieţii, ci doar smerenie şi să le cerem iertare celor cărora le-am greşit. De aceea, nu ar trebui să ajungem pe patul de spital pentru a ne cere iertare", povesteşte medicul.
Îmi aduc aminte de o tânără aflată în comă, care ulterior, după ce şi-a revenit, a povestit despre visele pe care le avea în acea perioadă. Povestea că în visele ei apărea un bătrân care o susţinea şi îi spunea că va fi bine.
După ce s-a externat, s-a reîntors la noi şi ne-a spus că imaginea bătrânului pe care îl visa a identificat-o pe peretele unei biserici. În imagine era un sfânt.
De asemenea, este extrem de profund să vezi cum în jurul unui bolnav sunt mai mulţi preoţi care se roagă împreună cu familia. Cum aceştia se roagă împreună pentru sănătatea bolnavului.
Este un moment extrem de intens, în care simţi cum energia se descarcă acolo. Este un moment atât de înălţător. Cred că oricine ar participa la un Maslu la terapiei intensive, ar simţi puterea acestuia. De multe ori, această slujbă a fost însoţită de o modificare a parametrilor de monitorizare. Au fost lucruri pe care le-am sesizat la unii pacienţi.
Putem să trăim aici şi să fim morţi pe interior
Multă lume este preocupată de cum este viaţa de dincolo. Sau cum va fi momentul vieţii. Pe mine mă interesează cum este viaţa de aici, pentru că putem să trăim aici şi să fim morţi pe interior. Să fim lipsiţi de sentimente şi energie pozitivă.
Degeaba avem acest trup, dacă nu avem niciun fel de emoţie şi trăire în suflet. Trebuie să învăţăm să trăim aici. Să trăim din perspectivă sufletească. Trupul, la un moment dat, nu ne va mai putea oferi toate lucrurile de care ne bucurăm astăzi. Sufletul este cel care rămâne viu. Trebuie să încercăm să nu ne concetrăm doar pe plăcerile materiale şi ale trupului, ci să încercăm să-i dăm sufletului acele plăceri pentru a rămâne viu.
Toţi suntem credincioşi, doar că uităm în anumite momente. Până la urmă vine la biserică în cele trei momente importante ale vieţii. Când se naşte, căsătoreşte şi atunci când moare. Dacă începutul şi sfârşitul se închid în biserică, în credinţă şi în Dumnezeu, este clar că toţi avem acest sâmbure al credinţei. Credinţa nu trebuie să fie doar vorbită, ci şi trăită", mai adaugă medicul Ţincu.
