SFÂNTUL ANDREI. Sfântul Apostol Andrei este ocrotitor al poporului român şi al Catedralei Mântuirii Neamului, care va fi sfinţită pe 30 noiembrie 2018, a spus joi patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în predica rostită la Sfânta Liturghie din ziua de sărbătoare a Sfântului Apostol Andrei şi a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna.
„Semn al cinstirii neamului nostru faţă de Sfântul Apostol Andrei este şi faptul că noua catedrală patriarhală - Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Naţională va avea ca hram principal Înălţarea Domnului - Ziua Eroilor şi apoi al doilea hram Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute ca, la anul viitor, în aceaşi dată de 30 noiembrie, să putem sfinţi Catedrala Mântuirii Neamului”, spus patriarhul.
SFÂNTUL ANDREI. El a menţionat că mai întâi va fi sfinţit altarul, „pentru că pictura va fi realizată în anii următori”.
„Dar sfinţim altarul. Târnosirea Catedralei este programată pentru data de 30 noiembrie 2018, în Anul Centenar, când serbăm 100 de ani de la Marea Unire din 1918. De aceea, pe clopotele deja turnate în Austria şi aduse la Bucureşti, pe fiecare clopot, se scrie că acestea sunt binecuvântare pentru Centenar. Şi cel mai mare clopot, de 25 de tone, este dedicat eroilor neamului românesc din toate timpurile şi din toate locurile. Sfântul Apostol Andrei deci este ocrotitor al României, al poporului Român şi al viitoarei Catedrale Naţionale sau Catedrala Mântuirii Neamului”, a explicat Întâistătătorul BOR.
SFÂNTUL ANDREI. Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, este prăznuită de Biserica Ortodoxă Română în 30 noiembrie.