Sărbătoarea de Izvorul Tamaduirii aminteşte de una dintre minunile Maicii Domnului săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.
Potrivit traditiei, Leon cel Mare se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. În timpul plimbării sale, acesta întâlneşte un bătrân orb, care îi cerea să-i dea apă, iar apoi să-l ducă la cetate. Leon nu găseşte niciun strop de apă.
La un moment dat, acesta auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: "Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Mergând mai mult prin pădure luand cu mâinile apa tulbure, potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi. Leon va face ascultare şi astfel, va găsi un izvor din care îi va da orbului să bea. Îi va spăla faţa cu această apă, iar orbul va începe să vadă.
Dupa ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică.
Izvorul Tămădăuirii, tradiţii şi obiceiuri la creştini
De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe.
În toate lăcaşurile ortodoxe de cult de la oraşe şi de la sate, la praznicul închinat Izvorului Tămăduirii se săvârşesc, după rânduială specifică Săptămânii Luminate, slujbe de sfinţire a apei, numită Agheasma Mică.
După slujba de sfinţire, preoţii îi stropesc pe credincioşi cu apă binecuvântată şi cântă troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău”.
În credinţa populară, acest cântec de binecuvântare, rostit de preot în timp ce mulţimea credincioşilor este stropită cu apă sfinţită, are rol purificator, de îndepărtare a energiilor negative şi a pagubei.
Izvorul Tămăduirii, sărbătoare în calendarul ortodox
De Izvorul Tămăduirii, apa sfinţită are efecte dovedite asupra sănătăţii fizice şi spirituale. În tradiţia populară, bolnavii care respectă ritualul şi beau agheasmă dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc. De asemenea, cu Agheasma mică se stropesc încăperile din gospodărie, cu excepţia băii.
Asimilarea Maicii Domnului cu un Izvor al Tămăduirii nu este întâmplătoare, deoarece aceasta este mijlocitoarea noastră către Iisus, este cea care a suferit pentru fiul Său pe „Drumul Crucii”. De aceea creştinii îi cer ajutor în momentele lor de boală sau de necaz.
În unele zone ale ţării, pe 29 aprilie, de Izvorul Tămăduirii, se mai practică „Jurământul juvenil”. Ceremonia se face în fiecare an în ziua praznicului Izvorul Tămăduirii între tineri cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, pe criterii de prietenie, de afinitate sufletească şi de sex. Tinerii trebuie să împlinească mai multe momente rituale, să-şi jure loialitate şi să facă schimb de obiecte cu valoare sentimentală: un colac, un vas de lut sau o lumânare.
Tradiţia numită înfrăţitul, un legământ între băieţi sau însurăţitul, un legământ între fete are drept scop ajutorul reciproc, între cei care au împlinit ritualul, în cele mai dificile momente din viaţa lor. Şi persoanele mature împlinesc acest legământ, după care ei îşi spun surate, fârtaţi, veri şi verişoare şi se comportă ca şi cum ar fi rude. Scopul acestui legământ este acela de a fi de ajutor celui cu care „s-a legat”, până la moarte.
Izvorul Tămăduirii, superstiţii şi obiceiuri la creştini
În tradiţia populară, sărbătoarea este norocoasă şi spornică pentru săpătorii de fântâni. În această zi, apele sunt mai zgomotoase, mai zbuciumate; de aceea, zgomotul apei îi ajută pe fântânari să găsească mai uşor o sursă de apă- în grădina casei sau în zone de deal şi de câmpie, pe ogorul lor.
Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcăminte, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată. Mai ales în mediul rural, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole.
Pentru a avea un an bogat, gospodarii stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului, pe 29 aprilie, grădinile şi livezile. Totodată, acest ritual protejează recoltele de efectele grindinei. În ziua de Izvorul Tămăduirii, credincioşii se pot ruga în lăcaşuri care poartă numele sărbătorii.