IZVORUL TĂMĂDUIRII. Mii de credincioşi, veniţi la Brăila din toate colţurile ţării, stau la rând, încă de joi, în curtea Bisericii "Buna Vestire" şi pe strada care mărgineşte biserica, pentru a lua apă sfinţită din izvorul aflat sub Sfântul Altar, unic în România, ce se deschide o dată pe an, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii.
IZVORUL TĂMĂDUIRII. Izvorul a fost deschis joi seară, după ce un sobor de preoţi a sfinţit apa izvorâtă de sub Sfântul Altar, care a fost strânsă de oamenii Parohiei în cinci căzi a o mie de litri fiecare, iar vineri, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian Crăciun, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească de sfinţire a Agheasmei şi de binecuvântare a apelor.
IZVORUL TĂMĂDUIRII. Credincioşii, în cea mai mare parte vârstnici, au aşteptat ore întregi la rând să ia apă sfinţită, convinşi fiind că izvorul de la Brăila, vechi de aproape două secole, are proprietăţi vindecătoare.
IZVORUL TĂMĂDUIRII. Pentru a veni în sprijinul credincioşilor, jandarmii brăileni au constituit patrule pedestre în preajma bisericii şi au instalat garduri de protecţie pentru a preveni busculadele şi a asigura protecţia oamenilor aflaţi la rând.
IZVORUL TĂMĂDUIRII. În prima vineri după Paşte, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în lucrarea mântuirii oamenilor. Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Agheasma Mică.
IZVORUL TĂMĂDUIRII. Biserica "Buna Vestire", ridicată pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, este vestită în întreaga lume pentru apa sfinţită din izvorul tămăduitor, situat la 12 metri adâncime, sub Sfântul Altar, motiv pentru care, în fiecare an, de Izvorul Tămăduirii, Brăila devine un centru al creştinismului răsăritean.
IZVORUL TĂMĂDUIRII. Biserica este unică în toată creştinătatea pentru faptul că are trei altare şi trei hramuri, Buna Vestire, Sfântul Gherasim şi Sfântul Ierarh Nicolae, izvorul despre care se crede că are proprietăţi miraculoase ieşind la iveală în timpul săpăturilor efectuate pentru fundaţia sfântului lăcaş.