ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului i-a răspuns dur lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe, printr-un mesaj în care o atacă pe soția acestuia.
Scandalul a pornit de la polemica privind posibilitatea sărbătoririi Paștelui la aceeaşi dată şi de ortodocşi, dar şi de catolici.
„Nu știu ce vrea să spună. Este un om vrednic de compătimire, care are nevoie de rugăciune. El nu se roagă, de aceea vorbește chiar împotriva bisericii, nu reprezintă biserica și îmi pare rău. Într-o vreme venea foarte des la noi, la Simpozioane și arăta foarte familiar, așa a fost și în facultate. Cred că este un accident în viața lui, în mintea lui.
Are a doua soție care a fost categoric împotriva religiei și atunci ce să aștepți dintr-o atmosferă de familie foarte controversată? Dumnezeu să-l ajute, ne rugăm pentru el. Nu există anomalii. Calendarele sunt stabilite de bisericile autocefale, nu de mine. Nu vorbesc împotriva bisericii niciodată, dar vorbesc împotriva minciunii. Doamne ajută!”, a spus ÎPS Teodosie, conform Replica Online.