Antena 3 CNN Actualitate Religie De ce nu este bine să urezi "Casa de piatră" cuplurilor care se căsătoresc? Un preot explică

De ce nu este bine să urezi "Casa de piatră" cuplurilor care se căsătoresc? Un preot explică

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 18:49 10 Oct 2017 Modificat la 18:49 10 Oct 2017
o_1bs3fhusb1h8mrri14om1jcf1pe98.jpg
Foto: pixabay.com

Toată lumea folosește la căsătorii expresia ”Casă de piatră”, însă ea nu este corectă. Preoții explică de ce nu este bine să facem o astfel de urare.

”Cred că folosirea acestei urări este nepotrivită cu situaţia celor doi protagonişti. Ea s-a extins cu caracter de sindrom şi la nivel naţional. Dar cei care urează “casă de piatră” nu se gândesc că mirii vor trăi într-o pivniţă. Ci că ei le doresc durabilitate în căsnicie şi această edificare a căminului lor să aibă durabilitatea unei citadele din piatră.

Însă urarea este greşită, pentru că la origini ea aparţine Mântuitorului, mai exact în Sfânta Evanghelie după Matei, la capitolul VII, unde Domnul arată că omul înţelept îşi construieşte casa pe temelie de stâncă, nu din piatră, ci pe piatră, ceea ce indică seriozitatea intenţiilor şi a însuşirilor celor care îşi lucrează mântuirea fie în cadrul familiei sau comunităţii, fie singular.

Remarca Domnului Hristos este mai corectă în a o întrebuinţa când îi felicităm pe miri cu “casă pe piatră”, iar nu “casă de piatră (...)”, a explicat un preot, potrivit ziarullumina.ro.
 

×
Etichete: preot
x close