Antena 3 CNN Actualitate Religie Cum a încercat Cristian Pomohaci să scape de rușinea caterisirii. Răspunsul fără precedent al Mitropoliei Ardealului

Cum a încercat Cristian Pomohaci să scape de rușinea caterisirii. Răspunsul fără precedent al Mitropoliei Ardealului

<1 minut de citit Publicat la 14:24 12 Oct 2017 Modificat la 14:24 12 Oct 2017
o_1bs856og728h1c4618ii9qu14ve8.jpg
Foto: Cristian Pomohaci/Facebook

Mitropolia Ardealului a arătat, în comunicatul pe care l-a transmis după caterisirea lui Cristian Pomohaci, că fostul preot a încercat să scape de rușinea caterisirii printr-o cerere de retragere din preoție, pe care a depus-o însă mult prea târziu, după încheierea ședinței de judecată.

”Menționăm, de asemenea, că solicitarea fostului preot Cristian Dorin Pomohaci, înregistrată la Arhiepiscopia Sibiului cu nr. 2773 / 5 octombrie 2017 și depusă imediat după încheierea ședinței de judecată a Consistoriului Mitropolitan, prin care a cerut admiterea retragerii din preoție, este tardivă și fără obiect”, se arată în comunicat.

Cristian Pomohaci nu mai este preot din 28 iulie, când Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei l-a caterisit. Dosarul de caterisire a fost rejudecat şi completat de Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului. Hotărârea Consistoriului Mitropolitan este definitivă și irevocabilă (fără drept de recurs) (cf. art. 55, pct. 2 din Regulament).

Cristian Pomohaci a fost înregistrat în timp ce îi cerea favoruri sexuale unui minor, iar înregistrarea a apărut în presă.

×
Etichete: Cristian Pomohaci
x close