Momentele pe care le trăiesc credincioșii care au ales să vină la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, sunt unele de drepturi impresionante.
Sunt momente cu o încărcătură aparte și asta pentru că, în ziua de Crăciun, românii au ocazia să simtă prezența Domnului din nou.
Și asta pentru că sfintele daruri au fost aduse în țara noastră. Este un moment istoric.
Este vorba de acele daruri care au fost aduse la primul Crăciun și iată că astăzi românii le pot atinge. Vorbim despre aur, smirnă și tămâie.
Citește și: Programul slujbelor de Crăciun și Anul Nou la Catedrala Patriarhală din București
Știm că au mai fost scoase o singură dată de pe Muntele Athos și duse în pelerinaj.
Credincioșii pot merge la Mănăstirea Pantocrator până pe data de 28 decembrie, atunci când moaștele vor fi duse din nou în Mănăstirea Pavel de pe Muntele Athos.
Povestea sfintelor daruri este una impresionantă
Au stat în cetatea Constantinopolului până la căderea acestuia, atunci când Mohamed Cuceritorul decide ca aceste daruri să ajungă la femeia care l-a crescut.
Vorbim despre o femeie pe nume Mara, care mai apoi a luat aceste daruri și a mers cu ele pe Muntele Athos, acolo unde ar fi vrut să le ducă și să le pună în mănăstirea ctitorita de tatăl său.
Pe drum însă, în momentul în care urca pe munte, femeie a auzit o voce care i-a spus să se oprească. Mai departe nu are voie să meargă.
În același timp, călugării, spune istoria de pe Muntele Athos, auzind aceeași voce, au coborât și au luat aceste daruri.
De atunci, iată că darurile au rămas pe Muntele Athos și nu au mai fost scoase.
O singură dată au mers în pelerinaj și iată că au ajuns și în țara noastră. Sunt daruri care, tot istoria ne spune, au fost pregătite cu cel puțin 1000 de ani înainte de Hristos.