Antena 3 CNN Actualitate Religie Cea mai veche rugăciune către Maica Domnului. Se spune că face miracole dacă este rostită zilnic

Cea mai veche rugăciune către Maica Domnului. Se spune că face miracole dacă este rostită zilnic

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 10:00 05 Aug 2023 Modificat la 10:00 05 Aug 2023
izvorul tamaduirii
Cea mai veche rugăciune către Maica Domnului. Face miracole dacă este rostită zilnic

Credincioșii ortodocși au început postul Adormirii Maicii Domnului pe 1 august, ce îi pregătesc pentru cele două mari praznice din această lună Schimbarea la față și Adormirea Maicii Domnului.

În această perioadă sfântă de post poate fi rostită zilnic cea mai veche rugăciune dedicată Fecioarei Maria, care aduce multe binecuvântări și miracole.

"Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoie, ci din primejdie ne izbăvește pe noi, una curată, una binecuvântată.”

Această rugăciune are o importanță aparte, fiind cunoscută creștinilor ortodocși deoarece este cântat de multe ori la sfârșitul Vecerniei în vremea Postului Paștilor, însă este foarte important și în liturghiile bisericilor orientale și messa romano-catolică.

Citește și: Astăzi începe Postul Adormirii Maicii Domnului: Când este dezlegare la pește

În anul 1917, Biblioteca John Rylands din Manchester a achiziționat mai multe bucăți de papirus egiptean, inclusiv un fragment cu dimensiunile de 18 pe 9,4 centimetri, conținând un text în limba greacă reprezentând o rugăciune.

Acest fragment a fost ulterior publicat de profesorul C. H. Roberts în anul 1938, iar colegul său și colaborator, E. Lobel, a emis ipoteza că textul nu poate fi mai vechi de secolul al III-lea d.Hr., fiind probabil scris între anii 250 și 300 d.Hr, potrivit basilica.ro.

×
x close