Antena 3 CNN Actualitate Religie Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Calinic de la Cernica. Cuvintele pe care toți credincioșii trebuie să le rostească pe 11 aprilie

Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Calinic de la Cernica. Cuvintele pe care toți credincioșii trebuie să le rostească pe 11 aprilie

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:00 11 Apr 2024 Modificat la 15:44 11 Apr 2024
rugaciune
Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Calinic de la Cernica. Cuvintele pe care toți credincioșii trebuie să le rostească pe 11 aprilie Sursa foto: Freepik.com

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut în 1787, în București, primind numele de Constantin.

Părinții acestuia erau foarte credincioși, fiind cei care i-au transmis o puternică educație religioasă.

De altfel, după ce a rămas văduvă și și-a crescut copiii, mama sa, Floarea, s-a retras la Mănăstirea Pasărea, primind marele și îngerescul chip sub numele de schimonahia Filoteia.

Sfântul Calinic a intrat în nevoința călugărească la Mănăstirea Cernica în anul 1807, fiind apoi tuns în schima monahală sub numele de Calinic.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a iubit de mic rugăciunea, tăcerea, cinstea și milostenia, notează doxologia.ro.

Blestemul pe care l-a aruncat asupra unei cunoscute mănăstiri

Sfântul Calinic de la Cernica a aruncat un blestem asupra pământului pe care se află lăcaşul de cult Mănăstirea Frăsinei.

Frăsinei este singurul lăcas de cult ortodox din România unde femeile nu au voie să intre şi să se roage.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, prăznuit de ortodocşi în fiecare an la 11 aprilie, a interzis intrarea femeilor în mânăstirea Frăsinei, printr-o hotărâre gravată pe o piatră.

Sfântul ar fi luat această hotărâre în anul 1867, din cauza faptului că, în timpul unei vizite inopinate la mânăstire, i-ar fi găsit pe călugări chefuind cu femeile din sat.

Şi astăzi oamenii păşesc cu frică în acest loc, iar femeile care îndrăznesc să ajungă în mănăstire au parte de cele mai mari nenorociri.

Rugăciune puternică către Sfântul Calinic de la Cernica

În ziua prăznuirii, credincioşii pornesc în pelerinaj la Mănăstirea Cernica pentru a se ruga Sfântului, mare făcător de minuni.

"Ai ştiut că ne vin vremuri grele, o, Sfinte Părinte Calinic, și vărsat-ai lacrimi pentru ele, ajutor să dai, oricât de mic. Tu ne-ai dăruit minune mare, prin sfintele moaşte de ierarh, pentru vremurile de-ncercare.

Picură-ne şi nouă lacrimi din suflete, blânde ploi de har, căci avem păcate, multe patimi de care nici nu avem habar.

În foamete şi în sărăcie nu ne lăsa azi, părinte drag, țara noastră, dulcea Românie, îţi aşteaptă rugăciunea-n prag! De la mânăstirea din Cernica, Strălucirea ta ne-alungă frica!”

×
x close