Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Petru şi împreună au fost primii ucenici ai lui Hristos. Spre deosebire de fratele său care era căsătorit, Andrei a ales să-şi trăiască viaţa în feciorie.
Acesta ajunge ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, iar în momentul în care Ioan descoperă că Hristos este Mesia, lasă toate şi Îl urmează pe Mântuitor
După Pogorârea Sfântului Duh, cei 12 apostoli au primit teritoriile unde să predice. Astfel, Sfântul Apostol Andrei avea să predice în Scytia şi Asia Mică.
Nu se cunoaşte cu exactitate anul morţii sale, ci se presupune că ar fi fost în timpul uneia dintre persecuţiile lui Nero (54-68) sau Diocleţian (81-96).
Sfântul Apostol Andrei, ocrotitor şi părinte spiritual al românilor
În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roşie, iar în 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României“.
Țară aflată la intersecția dintre Orient și Occident, suportând riscurile de a sta mereu în calea cuiva, rezistând cu o tenacitate uimitoare, păstrându-și credința creștină, tradiția, limba, datinile și obiceiurile străbune, îngenuncheată și mereu ridicându-se, bogată și frumoasă în ciuda sărăciei și a urâtului, România merită să fie ocrotită de Sfântul Apostol Andrei și de noi deopotrivă.
Citeşte şi: Mesaje de Sfântul Andrei. Cele mai frumoase urări pe care le poți trimite celor dragi
Din anul 2001, ziua cinstirii sale a devenit sărbătoare naţională bisericească, iar din 2012, ziua de 30 noiembrie a fost declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Trebuie menţionat şi faptul că din data de 5 noiembrie 1992, Consiliul Local al municipiului Galaţi a aprobat cererea Eparhiei Dunării de Jos şi Sfântul Apostol Andrei a fost declarat ocrotitor spiritual al oraşului.
Moaştele Sfântului Apostol Andrei
Capul Sfântului Andrei este prezent în Patras, iar părţi din trupul său sunt prezente în întreaga lume creştină.
Fruntea Sfântului Apostol Andrei se află în Schitul Sfântul Andrei din Muntele Athos, de lângă Mănăstirea Vatoped.
În România, există mai multe sfinte lăcaşe de închinare care deţin părticele din moaştele Sfântului Apostol Andrei.
Astfel, moaşte spre închinare sunt la Mănăstirile Secu, Neamţ, Hurezi, Peştera Sfântului Andrei, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Târgul Neamţ, Catedrala arhiepiscopală din Galaţi şi Biserica "Sfântul Apostol Andrei" din Oradea.
Rugăciune făcătoare de minuni către Sfântul Apostol Andrei
„Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.
Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv.
Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin”.