Antena 3 CNN Actualitate Religie Ce sfântă sărbătorim astăzi. Multe românce îi poartă numele

Ce sfântă sărbătorim astăzi. Multe românce îi poartă numele

1 minut de citit Publicat la 13:27 21 Dec 2015 Modificat la 13:27 21 Dec 2015
sf iuliana.jpg
Creştinii au început numărătoarea inversă până la Crăciun, când sărbătoresc naşterea Domnului Isus Hristos. Până atunci însă nu uită de sărbătorirea sfinţilor care şi-au pus amprenta prin credinţa şi faptele lor măreţe. Creştin - ortodocşii din întreaga lume îi sărbătoresc, luni, 21 decembrie, pe Sf. Iuliana, sfintele o sută treizeci de femei din Nicomidia şi a Sf. Temistocle.

Sfânta Muceniţă Iuliana a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era din Nicomidia, copila unor părinţi bogaţi. Părinţii au logodit-o cu un senator elin, cu numele Eleusie. Logodnicul voia să se facă nunta, dar sfânta n-a vrut, ci a zis: "Nu mă mărit cu tine, până nu ajungi prefectul cetăţii". După ce a ajuns prefect, sfânta i-a zis iarăşi: "N-am să primesc să mă mărit cu tine, dacă nu treci de la slujirea idolilor la credinţa creştinilor". Logodnicul a spus totul tatălui ei. Tatăl, pentru că n-a putut să o întoarcă de la credinţa în Hristos, a dat-o pe mâna prefectului, logodnicul ei, ca să o cerceteze după legile romane. Prefectul a dezbrăcat-o de haină şi a poruncit să fie chinuită cumplit şi apoi a poruncit să fie aruncată în temniţă. În noaptea în care a fost aruncată în temniţă, pe când se ruga, s-a apropiat de ea, în chip de înger, duşmanul nevăzut al tuturor oamenilor, diavolul, şi a îndemnat-o să jertfească idolilor, ca să scape. Sfânta l-a alungat şi l-a făcut să mărturisească, chiar fără voia lui, cine este.

A fost adusă din nou în faţa prefectului, dar a rămas neclintită în dragostea pentru Hristos. De aceea a fost aruncată într-un cuptor încins tare, care cu minune, cuptorul s-a răcit. La vederea minunii, cinci sute de bărbaţi împreună cu o sută treizeci de femei au crezut în Hristos şi au fost tăiaţi îndată cu sabia. Iar muceniţa a fost supusă din nou la chinuri; dar arătându-se mai tare decât toate aceste încercări, a fost tăiată cu sabia.

Era sfânta de 16 ani când a fost logodită de părinţii ei cu Eleusie; iar când s-a logodit cu Hristos prin mucenicie era de 18 ani, scrie calendar-ortodox.ro.

×
x close