Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni din Iaşi a devenit celebru pe internet pentru predicile sale care au ajuns la mii de oameni, datorită simplității lor, dar și a harului duhovnicesc cu care sunt încărcate.
Într-o astfel de predică, Părintele Calistrat a vorbit despre diferența dintre rugăciunea rostită acasă și cea pe care o spui la biserică, în timpul sșujbei.
"Biserica este construită pentru a coborî Dumnezeu pe pământ.
Unii spun:
– Noi ne rugăm acasă!
– Acasă este Dumnezeu, dar nu-i ca la biserică! La biserică Dumnezeu vine însoţit de sfinţi şi de îngeri… Un Împărat vine cu toată suita."
Predica părintelui Calistrat, AICI.