Antena 3 CNN Actualitate Religie Calendar ortodox 8 septembrie. Sărbătoare cu cruce roşie de Naşterea Maicii Domnului

Calendar ortodox 8 septembrie. Sărbătoare cu cruce roşie de Naşterea Maicii Domnului

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 06:00 08 Sep 2021 Modificat la 06:00 08 Sep 2021
Nasterea Maicii Domnului
Sursa foto: Basilica.ro

Calendar ortodox 8 septembrie 2021. Sărbătoare cu cruce roşie de Naşterea Maicii Domnului pentru ortodocşi şi catolici din întreaga lume. Sfânta Maria Mică, aşa cum este cunoscută în popor, este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie. 

Potrivit Bisericii Ortodoxe, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a fost stabilită în cea de-a opta zi de la începerea noului an bisericesc, întrucât cifra opt simbolizează viaţa fără sfârşit.

Sfânta Scriptură nu oferă informaţii despre Naşterea Maicii Domnului, ci doar cine au fost părinţii Preacuratei Fecioare Maria. Conform Sfintei Tradiţii, Sfinţi Părinţi Ioachim şi Ana nu puteau avea copii, însă îşi doreau cu ardoare unul.

De asemenea, nu există informaţii nici despre Adormirea Maicii Domnului în Sfintele Evanghelii, ci doar în tradiţia Bisericii. Potrivit traditiei, Maica Domnului a mai trait timp de 11 ani după înalţarea la cer a Fiului său, Adormirea Maicii Domnului fiind prăznuita pe 15 august.

Sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului în calendarul ortodox din 8 septembrie 2021

Conform scrierilor Noului Testament, Sfânta Fecioară Maria s-a născut din părinţi în vârstă, pe nume Ioachim şi Ana. Rugându-se cu ardoare, aceştia aveau să devină părinţii celei care va da naştere Fiului lui Dumnezeu. Sfânta Maria a fost un copil dorit, cerut şi dobândit prin rugăciune. 

Potrivit Sfintei Tradiţii, Drepţii Ioachim şi Ana au dus-o pe Maria la templu încă de la împlinirea vârstei de 3 ani, unde a rămas până la adolescenţă.

În tradiţia creştină, dar şi în cea musulmană, Sfânta Fecioară Maria este cinstită aşa cum se cuvine, întrucât aceasta a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii şi naşterii lui Iisus Hristos. 

Calendar ortodox 8 septembrie 2021. Tradiţii şi obiceiuri de Naşterea Maicii Domnului

În calendarul popular, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului marchează hotarul dintre vară şi toamnă. Potrivit tradiţiei, această sărbătoare anunţă bătutul nucilor, culesul viilor, al ogoarelor şi semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.

Femeile obişnuiesc să împartă struguri şi prune pentru sufletele celor adormiţi, ca să primească şi ei din roadele toamnei, "pe cealaltă lume".

De sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, se spune că rândunelele pleacă spre zone mai calde, iar insectele încep să se ascundă în pământ.

Din această zi, plantele de leac îşi pierd puterea tămăduitoare, apele se răcesc şi încep tărgurile şi iarmaroacele.

Fiind o sărbătoare marcată cu cruce roşie în calendar ortodox, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe şi nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.

Casa în care arde candela la icoana Maicii Domnului, va fi binecuvantată cu armonie şi întelegere şi ferită de foc, de vijelie sau grindină, de rele şi nenorociri.

Conform tradiţiei populare, de Naşterea Maicii Domnului se spune că, sunt ascultate mai ales rugăciunile soţilor care vor să aibă copii, ale femeilor însărcinate, pe care Sfânta Fecioară Maria le va ajuta să aibă o naştere uşoară.

Rugăciune făcătoare de minuni de Naşterea Maicii Domnului

Această rugăciune către Maica Domnului se rosteşte pe 8 septembrie, dar şi la vreme de necaz sau supărare. 

"Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).

Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”

Se spune rugăciunea Tatăl Nostru, iar apoi: „Bucură-te Marie, cea plină de Dar, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos.

Sfântă Marie, Maică de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre. Amin!”

×
x close