Antena 3 CNN Actualitate Religie Calendar ortodox 25 aprilie 2021. Sărbătoare cu cruce roşie de Duminica Floriilor

Calendar ortodox 25 aprilie 2021. Sărbătoare cu cruce roşie de Duminica Floriilor

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 06:00 25 Apr 2021 Modificat la 06:00 25 Apr 2021
o_1f3va3lhg1e641tqusn718gnqj2b.jpg
Sursa foto: Hepta

Calendar ortodox 25 aprilie 2021. Duminica Floriilor sau Floriile este o sărbătoare creștină care nu are dată fixă, ea fiind comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui. 

Duminica Floriilor comemorează un eveniment menționat în toate cele patru evanghelii, după Marcu, Matei, Luca şi Ioan, respectiv intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, în zilele dinaintea patimilor.

Sărbătoarea Floriilor mai este cunoscută şi ca Duminica Patimilor sau Duminica Floriilor ori a Patimilor Domnului.

În urmă cu 2021 ani, Iisus intra în Ierusalim călare pe un magar, însoţit de apostoli şi era întâmpinat de mulţime ca rege spiritual al iudeilor, cu ramuri de palmier.

Floriile sunt sărbătorite ca onomastică a tuturor celor care poartă nume de floare, iar de Florii este dezlegare la peşte.

Calendar ortodox 25 aprilie 2021, sărbătoarea de Duminica Floriilor

Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în Duminica Floriilor, potrivit celei mai recente informări a MAI în acest sens.

Cei mai mulţi români cu nume de floare se numesc Florin – 336.793, Viorel – 145.673 şi Viorica – 145.020. 

Tot în Duminica Floriilor, mai sunt şi alte câteva sute de persoane cu nume mai rare, dar tot de flori, şi care sărbătoresc: Mărgărit, Micşunica, Panseluţa sau Crizantema.

Dintre cei aproape 1,5 milioane de români aniversaţi în Duminca Floriilor, aproximativ 630.000 sunt bărbaţi, iar peste 850.000 sunt femei, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Din totalul româncelor cu nume de flori, cele mai multe sunt Viorica, Florentina, Florica, Floarea şi Florina.

Dintre bărbaţi, Florea, Florentin şi Florinel. Tot printre bărbaţii români care îşi serbează onomastica în Duminica Floriilor sunt şi cei care se numesc Trandafir, Bujor, Floricel, Mărgărit şi Crin.

În Duminica Floriilor, sunt aniversate şi românce cu nume mai rar întâlnite, precum Garofiţa, Iris, Anemona, Micsunica, Romanita, Panseluta sau Crizantema.

Iată şi câteva nume de care probabil nu ştiaţi că se sărbătoresc în această zi: Angela, Angelica (de la Angelica de pădure), Codrin, Codrina, Codruţ, Codruţa, Delia (de la Dalie), Dumitriţa (denumire populară a crizantemei), Eugenia (de la planta cu acelaşi nume).

Tot de Florii, sunt sărbătoriţi şi cei care poartă nume precum Genţiana, Gherghina (o altă denumire a Daliei), Laur, Laura, Laurenţiu, Laurian, Lauriana, Liliana, Lilian (de la liliac sau de la englezescul Lilly, pentru crin), Mălin, Mălina (de la pomul cu acelaşi nume), Romaniţa sau Veronica.

Calendar ortodox 25 aprilie 2021, cum se sărbătoreşte Duminica Floriilor la români

Credincioşii merg la biserică în Duminica Floriilor, iar în această zi este şi dezlegare la peşte.

În seara de Florii, sunt slujbele deniilor, care continuă apoi în săptămâna Patimilor. Deniile au rolul de a-i pregăti pe creştini să treacă de la întunericul păcatului la lumina credinţei.

Credincioşii care merg la biserică primesc ramuri de salcie şi, conform tradiţiilor, aceste ramuri înseamnă înnoirea, primăvara, renaşterea naturii. Ramurile de salcie sfinţită se pun la tocurile uşilor şi ferestrelor, la streaşina casei ori la intrarea în grajd, la icoane sau chiar pe morminte. Se crede că după sfintire, salcia aduce linişte şi prosperitate în cămine.

În unele zone din sudul ţării, femeile colindă în Duminica Floriilor aproape ca la sărbatorile de iarnă.

Credinţa populară spune că aşa cum va fi vremea în Duminica Floriilor aşa va fi şi de Paşte.

×
x close