Antena 3 CNN Actualitate Religie Calendar ortodox 2 iunie 2021. Sărbătoare de Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

Calendar ortodox 2 iunie 2021. Sărbătoare de Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 06:00 02 Iun 2021 Modificat la 06:00 02 Iun 2021
o_1f74a2fstjp01ldr173015iiebnb.jpg

Calendar ortodox 2 iunie 2021. Sărbătoare cu dezlegare la peşte pentru creştinii ortodocşi din întreaga lume care îl prăznuiesc, azi, pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava s-a născut în Asia Mică (Trapezunt), astăzi Trabzon, Turcia, pe malul Mării Negre, în secolul XIV (în jurul anului 1300). Îşi câştiga existenţa făcând negoţ împreună cu tatăl său.

Împreună, cei doi vindeau icoane, mătăsuri sau smirnă şi cumpărau grâu, vite, miere sau roade ale pământului.

Într-o călătorie spre Cetatea Alba, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava s-a contrazis pe teme religioase cu un catolic, iar acesta din urmă s-a răzbunat pe el şi, în momentul în care au ajuns în cetate, i-a spus conducătorului tătar al cetăţii că Ioan doreşte să devină musulman.

Calendar ortodox 2 iunie 2021. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

În faţa tătarului, Ioan a mărturisit că Iisus Hristos este singurul Dumnezeu. După multe chinuri, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava a fost legat de un cal şi târât prin cetate.

În tot acest timp, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava s-a rugat la Dumnezeu.

La final, unul dintre oamenii care l-au torturat i-a tăiat capul, iar conducătorul tătar nu a permis îngroparea trupului său.

Trei îngeri au coborât şi au tămâiat trupul lui Ioan, iar acesta i s-a arătat în vis unui preot. Ulterior, preotul a luat moaştele Sfântului şi le-a aşezat în altarul bisericii în care slujea.

Acolo au rămas până când au fost luate de Alexandru cel Bun şi aduse la Suceava, pe 24 iunie 1402.

În anul 1950, la propunerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe, între sfinţii cu moaşte din România al căror cult a fost generalizat, s-a numărat şi Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, a cărui dată de prăznuire este 2 iunie, ziua martiriului.

×
Etichete: calendar ortodox
x close