Antena 3 CNN Actualitate Religie Calendar ortodox 17 septembrie 2021. Sărbătoare cu cruce neagră de Sfânta Sofia

Calendar ortodox 17 septembrie 2021. Sărbătoare cu cruce neagră de Sfânta Sofia

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 06:00 17 Sep 2021 Modificat la 06:00 17 Sep 2021
sf sofia si fiicele sale
Sursa foto: ortodox.md

Sărbătoare cu cruce neagră pentru creștinii ortodocși de Sfânta Muceniță Sofia, potrivit calendar ortodox din 17 septembrie 2021. 

Originea numelui Sofia provine din limba grecească, mai exact de la sophie, care înseamnă înțelepciune. După semnificaţia numelui său, Sfânta Muceniţă Sofia îşi va petrece viaţa în credinţă creştinească, cu înţelepciune şi iubire faţă de Dumnezeu. 

În timpul vieţii sale, aceasta a avut trei fiice cărora le-a pus numele celor trei virtuții evanghelice: Pistis (Credinţă), Elpis (Nădejde), iar pe cea de-a treia a numit-o Agapi (Dragoste).

După moartea soțului său, aceasta rămâne sigură cu cele trei fiice și duce o viață bineplăcută lui Dumnezeu, în credință și milostenie. Pentru că aflase că erau creștine, împăratul Adrian i-a poruncit Sfintei Sofia să aducă jertfă zeiței Artemis. 

Pentru că a refuzat să se închine la zei, împăratul a poruncit uciderea celor trei fiice, de 9, 10 și 12 ani. Pistis, Elpis și Agapi au fost martirizate în anul 137. 

Sfânta Sofia a îngropat trupul fiicelor sale pe un deal, în afara cetății. După o suferință foarte mare, aceasta și-a încredințat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. 

Calendar ortodox 17 septembrie 2021. Rugăciune puternică către Sfânta Muceniţă Sofia

"O, Sfânta Muceniţă Sofia, tu eşti icoană a doctorilor credincioşi şi liman de rugăciune al fecioarelor smerite ce se ostenesc a se împodobi cu a virtuţilor cunună pentru Mirele Hristos. Caută dintru înălţimile cereşti şi spre noi, cei covârşiţi de neputinţe.

Durerile trupurilor noastre cercetează-le cu darul tău. Și alungă de la noi toate săgeţile ispitelor. Întăreşte mintea noastră pe piatra pocăinţei. Când valurile gândurilor rele caută să ne doboare.

Ca ceea ce ţi-ai umplut cămara inimii cu tămâia rugăciunii, cu adierile darurilor Cuvântului înfrumuseţează şi inima noastră, prin miresmele înţelepciunii cereşti.

Mărturisim Sfântă, înaintea ta şi înaintea lui Dumnezeu, că nu ne îngrijim deloc de cămara sufletelor noastre, petrecând noi pururea întru lenevire şi umplându-ne de mirosul greu al patimilor.

Mintea ne este pururea rănită de sabia gândurilor rele prin nepurtarea noastră de grijă, dar ca una ce întru înţelepciune ai primit tăierea sabiei, taie toate cugetele noastre osânditoare şi ne trage la limanul pocăinţei. Amin!"

×
x close