Sfântul Mare Mucenic Nichita era Got (un trib de origine germană, care pentru scriitorii greci este "dincolo de Dunăre"). S-a născut şi a trăit pe malurile Dunării şi a suferit pentru Hristos în anul 372.
Credinţa creştină era pe atunci deja larg răspândită prin tot ţinutul goţilor. Sfântul Nichita credea în Hristos şi a acceptat Botezul din partea episcopului got Teofil, care a participat la Primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325).
Goţii păgâni începură să se opună răspândirii creştinismului, ceea ce a avut drept consecinţă o dezbinare dezastruoasă pentru ambele părţi.
După victoria lui Fritigern, aflat în fruntea unei armate creştine şi învingător împotriva păgânului Atanaric, credinţa creştină a început să se răspândească tot mai mult printre goţi. Episcopul arian Ulfila, care a urmat după episcopul Teofil, a creat un alfabet got şi a tradus în limba gotă multe cărţi preoţeşti. Sfântul Nichita a avut o lucrare puternică printre discipolii săi goţi la răspândirea creştinismului. Prin propriul exemplu şi prin cuvinte pline de duh el a adus pe mulţi păgâni la credinţa creştină.
Calendar ortodox 15 septembrie 2018. Sărbătoare pentru creştini
Totuşi, după înfrângerea sa, Atanaric a făurit din nou planuri să îşi adune forţele, să se întoarcă în patria sa şi să-şi recâştige vechea putere. Întrucât a rămas păgân, el a continuat să îi urască pe creştini şi să îi persecute.
Sfântul Nichita a îndurat multe chinuri din partea regelui got păgân şi a murit după ce a fost aruncat în foc. Trupul său a rămas nevătămat de flăcări şi a fost iluminat cu o minunata strălucire.
Noaptea, un prieten al mucenicului, un creştin pe care îl chema Marian, a recuperat trupul Sfântului Nichita şi l-a îngropat în Cilicia. După aceea a fost transferat la Constantinopol. O parte din moaştele Marelui Mucenic Nichita au fost mai târziu mutate la mănăstirea Vysokie Decani în Serbia. Sfântul Nichita a primit de la Hristos o nepieritoare coroană de preamărire în anul 372.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Filotei (Filoteu) preotul.
Acesta era dintr-un sat ce se chema Mirmicos, din locul ce se cheamă Opsichiu, şi purta nume asemenea cu al maicii sale, pe care o chema Teofila.
Însurându-se şi făcându-se tată de copii, s-a învrednicit şi a fost făcut preot. Şi nevoindu-se cu postul şi cu rugăciunea, a ajuns făcător de minuni: la vreme de lipsă a dat pâine celor flămânzi, a prefăcut apa din râu în vin, şi a mutat o piatră foarte mare cu cuvântul său.
Iar la un an după adormirea sa, fiind mutat în alt loc, şi-a întins mâinile ca şi cum ar fi fost viu, şi apucându-se de umerii a doi preoţi ce aveau să-l mute, s-a sculat pe picioare, şi păşind de trei ori s-a mutat, şi s-a aşezat în locul în care şi acum zace. Şi izvorăşte necontenit mir, dând minunată dovedire de viaţa sa îmbunătăţită.
