Astăzi, începe postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Este cunoscut în popor sub denumirea de Postul Sampetrului.
Este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli și în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante (Fapte 13,2 și 14,23).
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care începe luni, 12 iunie, era numit în vechime Postul Cincizecimii, datorită darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli.
Calendar ortodox 12 iunie 2017. Sărbătoare de Începutul Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel nu are o durată fixă, deoarece începutul lui este în funcţie de data variabilă a Sfintelor Paşti. Anul acesta postul începe luni, 12 iunie.
Acest post începe întotdeauna în lunea după Duminică Tuturor Sfinţilor, prima duminică după Rusalii - Pogorârea Sfântului Duh.
Ţinând seama că menţinem Pascalia calendarului neîndreptat, Sfintele Paşti se pot sărbători între 4 aprilie şi 8 mai.
Astfel, se poate întâmplă ca Duminică Tuturor Sfintior să fie după 29 iunie şi Postul Sfinţilor Petru şi Pavel să se desfiinţeze.
Aşa s-a întâmplat în anii 1945 şi 1956, când Învierea a fost prăznuită pe 6 mai. În cele două cazuri, Sfântul Sinod a hotărât să se ţină trei zile dinaintea sărbătorii Sfinţilor Apostoli.
O situaţie similară am avut şi în anul 1983, când am sărbătorit Sfintele Paşti pe 8 mai, iar Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel a fost numai de două zile, 27-28 iunie.