Creştinii ortodocşi cinstesc astăzi, 12 iulie, Sfânta Icoană a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos.
Icoana Maicii Domnului Prodromiţa este o icoană făcătoare de minuni "nefăcută de mână omenească", comoară a Schitului Sfântul Ioan Botezătorul - Prodromu de la Sfântul Muntele Athos.
În anul 1863, în timpul lucrărilor de construire ale Schitului Prodromu de la Muntele Athos, cuvioşii Nifon şi Nectarie căutau un iconar care să zugrăvească pe lemn o icoană a Maicii Domnului.
În cele din urmă, cei doi monahi l-au găsit pe iconarul Iordache Nicolau din Iași, om bătrân și credincios, cu care s-au învoit să zugrăvească icoana după modelul dat de ei. Iconarul a primit ca îndatorire să lucreze la icoană cu post, adică nemâncând, nici bând până la sfârșitul lucrului din fiecare zi.
Calendar ortodox 12 iulie 2023. Sărbătoare de Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos
Pictorul a început lucrarea, iar în câtva timp a terminat de pictat veșmintele și celelalte părți ale icoanei. Dar, când a ajuns să picteze Sfintele Fețe ale Maicii Domnului și Domnului Hristos, nu izbutea nicidecum să le înfățișeze după cuviință. Mâhnit, iconarul a încetat a mai lucra, apoi a acoperit cu o pânză icoana, a încuiat atelierul și s-a retras în camera sa, nepricepând ce va să fie lucrul acesta căci, silindu-se, mai mult le-a stricat, ca și cum și-ar fi uitat meșteșugul.
În dimineața următoare însă, a descoperit icoana desăvârșit pictată, cu fețele luminoase și pline de dumnezeiesc har, fără să înțeleagă cum se petrecuse lucrarea. Minunea aceasta s-a întâmplat în noaptea de 27 spre 28 iunie.
Icoana Maicii Domnului Prodromița este descrisă în Sinaxarul zilei de 12/25 iulie de la Slujba Maicii Domnului Prodromița alcătuită Ieromonahul prodromit Dometie Ionescu în anul 1900. Dimensiunile icoanei sunt de 100/70 cm.
Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, nuanța de galben a grâului. Există mărturii că Sfintele Fețe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se.
O alta caracteristică este aceea că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credința că Sfintele Fețe au fost pictate miraculos de mână nepământească.