Antena 3 CNN Actualitate Religie Cine va prelua Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, după decesul lui IPS Pimen. Anunţul făcut de Bănescu

Cine va prelua Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, după decesul lui IPS Pimen. Anunţul făcut de Bănescu

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 09:17 20 Mai 2020 Modificat la 09:17 20 Mai 2020
o_1e8obhako25cub31trt1v6aii7b.jpg
Sursa foto: Hepta

"În actuala situație, conform Statutului BOR, cel care va administra temporar eparhia este Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Damaschin Dorneanul", se arată în mesajul transmis de Vasile Bănescu, miercuri dimineaţă.

Fostul Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor va fi înmormântat la mănăstirea Sihăstria Putnei din Suceava, a mai anunţat Bănescu.

A murit IPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

IPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a încetat din viaţă marţi seara, la 90 de ani, în timp ce se afla pe secţia de ATI a Institutului Matei Balş din Capitală.

Pimen a fost intubat în seara zilei de 1 mai, după ce starea sa s-a înrăutăţit şi a suferit complicaţii pulmonare. 

El a fost adus la Bucureşti cu un elicoper MI 8 pe 20 aprilie, alături de un alt pacient aflat în stare gravă.

Cine a fost IPS Pimen

Arhiepiscopul Pimen, pe numele de botez Vasile Zainea, s-a născut pe 25 august 1929, în satul Herăști, comuna Grebănu, în județul Buzău. 

A terminat Teologia la Bucureşti, iar la 20 de ani este uns la Mânăstirea Neamţ, sub numele de Pimen.

În ianuarie 1991, este ales arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților şi militează pentru redeschiderea mânăstirilor Voroneţ şi Humorului, închise pe perioada comunistă. 

Implicarea sa a fost recunoscută de preşedintele Emil Constantinescu care l-a decorat cu Ordinul Național "Pentru Merit" în grad de Mare Cruce.

Înalt Preasfinţitul Pimen a scris, un an mai târziu, o pagină importantă în istoria poporului român. La invitaţia sa, Regele Mihai I s-a întors în România după 45 de ani de exil impus de regimul comunist.

La împlinirea vârstei de 90 de ani, avea o singură dorinţă: să fie înmormânt în Bucuvina, pentru că acolo şi-a trăit cei mai frumoşi ani.

×
Parteneri
x close