AJUNUL BOBOTEZEI. Ajunul Bobotezei este considerată prima zi de post negru din an, în care nu se mănâncă şi nu se bea nimic, fiind urmată de bobotează şi de ziua Sfântului Ioan, care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă. AJUNUL BOBOTEZEI. Boboteaza, serbată în 6 ianuarie este considerată şi ziua naşterii spirituale a Mântuitorului Iisus Hristos. AJUNUL BOBOTEZEI
AJUNUL BOBOTEZEI. Se ține post negru
AJUNUL BOBOTEZEI. În Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se ţine post negru, nu se mănâncă şi nu se bea nimic. Canoanele Bisericii învaţă că în Ajunul Bobotezei se ajunează total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemâncate. În Tipicul Sfântului Sava se spune că, dacă Ajunul cade duminica sau sâmbăta, nu se ţine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este păstrat din perioada secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune timp de 40 de zile, să primească botezul în seara acestei zile. După ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească. Astăzi, creştinii postesc în aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfinţită – Agheasma Mare.
AJUNUL BOBOTEZEI. Se stropesc casele credincioșilor
AJUNUL BOBOTEZEI. Cu Agheasma Mare se stropesc casele credincioşilor şi locuitorii acestora, în Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc şi lucrurile care trebuie binecuvântate sau sfinţite, cum ar fi de pildă, la binecuvântarea şi sfinţirea prapurilor, la sfinţirea crucii şi a troiţelor, a clopotului, a vaselor şi veşmintelor liturgice, la sfinţirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor şi a Sfântului şi Marelui Mir.
AJUNUL BOBOTEZEI. Tradiţia spune că în ajunul Bobotezei oamenii pregătesc o masa asemănătoare cu masa din ajunul Crăciunului. Pe masa din „camera de curat” se aşterne o faţă de masă, aleasă special pentru acest moment, sub faţa de masă se pune fân sau otava iar pe fiecare colt se pune cate un bulgare de sare. Deasupra se aşează douăsprezece feluri de mâncare: coliva – grâu pisat, fiert, îndulcit cu miere şi amestecat cu nucă pisata -, bob fiert, fiertura de prune sau perje afumate, sarmale ( „găluşte” ) umplute cu crupe, borş de „burechiuşe” sau „urechiuşele babei” – borş de fasole albă în care se fierb colţunaşi mici, umpluţi cu ciuperci, ce au colţurile lipite în forma de urechiuşe -, borş de peste, peşte prăjit, „vărzare” – plăcinte de post umplute cu tocătura de varza acră -, plăcinte cu mac etc.