Zoe Dăian s-a numărat printre cei câteva sute de oameni care au urcat sâmbătă Dealul Bujoara din Ţara Zarandului, pentru a-l comemora pe Arsenie Boca, în locul unde acesta s-a născut. Zoe i-a fost nepoată celui considerat unul dintre marii duhovnici ai românilor şi, povesteşte ea, în copilărie şi-a privit unchiul ca pe un înger păzitor. "În adolescenţă, Zian a locuit la noi, în Buteni (judeţul Arad), într-o vreme în care părinţii săi se despărţiseră. Între mine şi el era o diferenţă mare de vârstă, de aproape 20 de ani. M-a ocrotit întotdeauna, iar eu l-am iubit foarte mult", a mărturisit Zoe Dăian. Fostul medic psiholog şi-l aminteşte pe Zian, cel care urma să primească numele de călugăr Arsenie, drept un om iubitor şi talentat, însă introvertit, probabil şi din cauza necazurilor din familia sa.
Mai multe, pe adevarul.ro.