Cum a ajuns la noi credința Bahá'i? Ce s-a întâmplat cu pionierii veniți de departe să le vorbească românilor despre un profet din Iranul secolului al XIX-lea? Și cum s-a transformat România într-o speranță pentru refugiații religios? Răspundem într-un reportaj insolit Să fie lumină.
Există o credință care nu are cler, ceea ce înseamă că nu există nicio ierarhie între credincioși, și, de asemenea, niciun intermediar între om și divinitate. Între ei, își spun prieteni.
Ea recunoaște toți profeții marilor religii, de la Moise la Iisus și Mahomed – toți sunt Învățători Divini. Ea propovăduiește egalitatea între bărbat și femeie, armonia științei cu religia sau investigarea independentă a adevărului. Adică nu trebuie să crezi fără să cercetezi. Acești credincioși nu practică explicit misionarismul, ei urmăresc unitatea, adică binele comunității în care aleg să trăiască, indiferent de Dumnezeul care e majoritar în comunitatea aceea. Ei nu cred nici în rai, nici în iad. Ei sunt bahá’ii.
Numele le vine de la Bahá’u’lláh (în limba arabă: Slava lui Dumnezeu), întemeietorul persan al religiei. Munca lui Bahá’u’lláh a fost dusă mai departe de fiul său, ‘Abdu’l-Bahá. Bahá’i-smul e a doua religie din lume, după creștinism, ca răspândire geografică. În România trăiesc peste 7.000 de adepți, împrăștiați în peste cinci sute de localități.
Am vrut să-i înțelegem, am cunoscut pionierii care au (re)adus bahá’í-smul în țara noatră după 1990, am citit din cărțile lor sfinte, am fost la seri de rugăciune și la cele mai importante sărbători (pe 22 octombrie s-a aniversat bicentenarul nașterii lui Bahá’u’lláh).
Am mers la o recepție dedicată bahá’i-lor la reședința Ambasadorului Statelor Unite ale Americii (bahá’ii sunt bine apreciați la nivel înalt, problemele cu care se confruntă fiind menționate în Raportul Anual al Departamentului de Stat), dar am ajuns și pe Strada Târgului din Toplița (județul Harghita), în casele romilor care au îmbrățișat învățăturile lui Bahá’u’lláh. Și am cunoscut refugiați religios.
Trebuie să știți că România este astăzi o țară foarte tolerantă religios, în care oamenii nu sunt persecutați pentru credința lor. Bahá’ii sunt, de două secole, urmăriți și încarcerați arbitrar în Iran (țara în care s-a și născut această religie). Tinerii sunt dați afară din școli, așa că și-au construit un sistem paralel de educație, învață prin pivnițe și subsoluri sau acasă la profesori și la elevi. Au un cult pentru cunoaștere.
