Românii nu vor mai putea protesta în faţa ministerelor, lângă staţiile de metrou, gări sau aeroporturi. Ministerul de Interne pregăteşte un proiect de lege care restrânge drastic perimetrul în care pot fi organizate astfel de acţiuni.
În motivarea actului normativ, se spune că era nevoie de o schimbare, pentru că actualele reglementări legate de organizarea adunărilor publice reflectă realităţile sociale din anii `90. Aşa s-a ajuns la emiterea unui proiect de lege care, în acest moment, este în dezbatere pe site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Cele mai multe semne de întrebare le ridică un articol privitor la locul de organizare al acestor manifestări publice.
Mai exact, se interzice organizarea şi desfăşurarea acestor adunări publice în apropierea ministerelor, gărilor, porturilor, aeroporturilor, staţiilor de metrou, unităţilor spitaliceşti, în apropierea obiectivelor militare sau celor de pază militară şi, de asemenea, pe traseele sau locurile unde se execută lucrări utilitare gospodăreşti de amploare.