Guvernul a adoptat, miercuri, reglementarea privind activitatea de control a ANAF, a anunţat premierul Victor Ponta, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.
"Adoptăm reglementarea privind activitatea de control a #ANAF. Nu se mai suspendă din prima activitatea firmelor, ci se face o listă neagră a celor care au avut probleme şi, dacă te prinde a doua oară sau a treia oară, sigur îţi suspendă activitatea", a scris Ponta pe Facebook.
În şedinţa de Guvern, Ponta a subliniat că, în contextul "perioadei speciale pentru turism şi servicii", este necesară impozitarea tuturor veniturilor.
"Şi nota de plată, şi bacşişul. De la 1 iunie venim cu scăderea #TVA şi vreau să fie lucrurile foarte clare", a spus Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta a anunţat încă de la sfârşitul lunii trecute o serie de
"reglaje" prin care Guvernul încearcă să prevină eventuale excese ale inspectorilor ANAF.
Adoptăm reglementarea privind activitatea de control a #ANAF. Nu se mai suspendă din prima activitatea firmelor, ci se...
Posted by Victor Ponta on 22 Aprilie 2015