Regizorul Geo Saizescu a fost înmormântat cu onoruri militare joi, în jurul orei 14.00, la cimitirul Mănăstirii Cernica de lângă Bucureşti. Slujba
a avut loc în prezenţa familiei, dar şi a câtorva zeci de admiratori şi apropiaţi, precum şi colegi de breaslă.
Printre cei care au venit să-i aducă un ultim omagiu regizorului Geo Saizescu, miercuri şi joi, s-au numărat Alecu Croitoru, Eusebiu Ştefănescu, Dinu Săraru, Bogdan Stanoevici, Dan Piţa, Elvira Deatcu, Rodica Mandache, Denis Ştefan, Manuela Hodor şi Ion Marin.
Sicriul cineastului a fost înconjurat de coroane de flori trimise de colegi de breaslă, prieteni şi admiratori. Astfel, Ministerul Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei, Uniunea Teatrală din România, preşedintele României, preşedintele Senatului s-au numărat printre cei care au trimis câte o coroană de flori.
Cortegiul funerar cu sicriul în care se afla trupul neînsufleţit al regizorului Geo Saizescu a plecat spre cimitirul Mănăstirii Cernica de lângă Bucureşti, în jurul orei 10.30.
Înainte de plecare, regizorul Alecu Croitoru
a ţinut un scurt discurs în cadrul căruia a declarat că peste o săptămână se împlineau 60 de ani de când l-a cunoscut pe "extrordinarul om" Geo Saizescu.
"M-am supărat foarte tare văzând pe ecranele televizoarelor "A murit Geo Saizescu". Nu este adevărat.
Geo trăieşte prin tot ce a făcut, prin tot ce a dat studenţilor săi, prin înfiinţarea Facultăţii de Arte a Universităţii Hyperion, prin cărţile pe care le-a scris şi a lăsat un fel de profesie de credinţă pentru această extraordinară şi frumoasă profesie de cineast, şi el rămâne şi prin familia pe care a lăsat-o întregită prin băiatul lui care îi duce mai departe profesia, prin nepoţii lui", a spus acesta, potrivit
Mediafax.Regretatul regizor Geo Saizescu a primit un ultim omagiu de la toţi cei care l-au îndrăgit. Au rămas amintiri frumoase şi o operă greu de egalat.
Părintele celor mai îndrăgite comedii -"Păcală", "Secretul lui Bachus"" sau "Astă seară dansăm în familie"-, artistul care i-a bucurat pe români cu umorul său fin îi va face de acum pe îngeri să râdă.
Geo Saizescu, maestrul filmului de comedie românesc, a decedat luni, la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucureşti.