Antena 3 CNN Actualitate Regele Mihai este rechemat în instanţă

Regele Mihai este rechemat în instanţă

<1 minut de citit Publicat la 14:35 06 Apr 2007 Modificat la 14:35 06 Apr 2007
Regele Mihai este rechemat în instanţă
Tribunalul Prahova a decis rejudecarea procesului în care Regele Mihai a fost chemat în instanţă, alături de Primăria şi Consiliul Local din Buşteni, în legătură cu retrocedarea a peste 7.000 de hectare de pădure în zona Buşteni-Azuga-Predeal. Fostul suveran a fost dat în judecată de firma Omu Bucegi SRL, investitorul, care intenţionează să deruleze un proiect turistic de amploare în zona Valea Cerbului din Buşteni, cerând instanţei să constate nulitatea unei hotărâri a Comisiei Judeţene prin care Regelui Mihai I îi era retrocedat o parte din teren.

Potrivit documentului, proiectul turistic din Buşteni este protejat de mai multe legi româneşti care stipulează exact destinaţia terenurilor. Mai mult, în plângerea către instanţă reclamanţii susţin că terenul în litigiu nici nu ar fi aparţinut vreodată Casei Regale, fiind retrocedat Regelui la propunerea autorităţilor locale din Buşteni.

Antena 3

×
x close