Şase milioane de lei au fost alocaţi pentru organizarea scrutinului.
Grupul consilierilor PDL a părăsit sala înaintea votului din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) privind organizarea referendumului local, singurii care au votat "împotrivă" fiind consilierii PPDD.
Potrivit hotărârii aprobate de consilierii municipali, bucureştenii sunt chemaţi în 6 octombrie să se pronunţe prin "da" sau "nu" la următoare întrebare: "Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor fără deţinător capturaţi pe domeniul public al Municipiului Bucureşti şi neadoptaţi în termenul prevăzut de lege? Da sau nu?".
În hotărâre este stabilit şi faptul că pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului local cheltuielile vor fi suportate în totalitate din bugetul municipalităţii din 2013, acesta fiind suplimentat cu şase milioane de lei pentru finanţarea cheltuielor necesarea pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului.
Potrivit expunerii de motive a proiectului de hotărâre, necesitatea organizării referendumului local este dată de faptul că în Bucureşti există aproximativ 64.000 de câini fără stăpân, iar posibilitatea municipalităţii de a caza în adăposturi aceste animale este mult mai mică decât numărul de animale aflate în libertate. Una dintre variantele oferite de legislaţia în vigoare este aceea de a se recurge la eutanasierea animalelor capturate pe domniul public al municipiului Bucureşti.
Şedinţa CGMB în care a fost supus aprobării proiectul privind organizarea referendumului local a început în jurul orei 12.30, cu o întârziere de 30 de minute, în sală fiind prezenţi 47 de consilieri generali.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a luat cuvânt înainte de votarea proiectului şi a arătat că, din cauza "ipocriziei politicului şi politicienilor, în acest moment cadrul legislativ este ambiguu", explicând astfel necesit organizării referendumului.
"Ceea ce cerem azi, pentru prima dată în 23 de ani, este că cerem opinia oamenilor în această problemă", a spus Sorin Oprescu, la începutul şedinţei de îndată a CGMB.
Sorin Oprescu a prezentat etapele legilor privind eutanasierea animalelor şi a explicat că nu pledează pentru o variantă sau alta dintre răspunsurile la întrebarea de la referendum, ci doreşte să afle opinia bucureştenilor.
După discusul primar general, liderii de grup ai fiecărui partid reprezentant în CGMB au luat cuvântul, primi care au anunţat că nu vor fi de acord cu proiect pentru organizarea unui referendum local fiind reprezentanţi PPDD.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat miercuri că municipalitatea va organiza un referendum local privind eutanasierea câinilor vagabonzi şi va face, legat de această problemă, "exact ceea ce vrea populaţia".