95 % dintre cei care au participat la referendumul de la Constanţa au fost împotriva desfiinţării judeţului, potrivit ultimelor date. După centralizarea a aproximativ 70% din secţii, 43% dintre constănţeni au mers să-şi exprime părerea pe această temă.
Pentru validare însă, scrutinul are nevoie de 50% plus 1 din numărul total al celor cu drept de vot.
Procesul electoral nu a fost însă lipsit de probleme: de la centralizarea datelor provenite de la secţiile de votare, până la prelungirea cu o oră a referendumului.
Prefectul judeţului a anunţat că va face plângere penală împotriva Biroului Electoral care a decis perlungirea procesului de vot.
Pentru acest referendum, Consiliul Judeţean Constanţa a alocat două milioane de lei.