Antena 3 CNN Actualitate Referendum pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, organizat în martie

Referendum pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, organizat în martie

1 minut de citit Publicat la 00:24 30 Ian 2009 Modificat la 00:24 30 Ian 2009
Referendum pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, organizat în martie
Minoritatea maghiara nu a renunţat la intenţia de a organiza un referendum pentru hotărârea unui autonomii a Ţinutului Secuiesc. După ce intenţia iniţială de a hotărî autonomia în preajma alegerilor parlamentare a fost apreciată ca inoportună, suporterii acesteia revin.
Astfel, consiliul local municipal Sfântu Gheorghe a aprobat organizarea unui referendum pe tema autonomiei Ţinutului Secuiesc, pe 15 martie, Ziua Maghiarilor de pretutindeni.
Proiectul, iniţiat de cei 8 consilieri locali ai Partidului Civic Maghiar (PCM), a fost votat şi de consilierii UDMR prezenţi la şedinţă, scrie Evenimentul Zilei. Proiectul prevede consultarea cetăţenilor în legătură cu modificarea delimitării teritoriale a judeţului Covasna conform iniţiativei legislative a Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), denumită ?Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc?.
Cu ocazia acestui referendum, localnicii vor fi chemaţi să se pronunţe cu DA sau NU faţă de propunerea de înfiinţare a unei unităţi administrativ-teritoriale autonome, denumită Ţinutul Secuiesc, din care să facă parte şi Sfântu Gheorghe.
Votul din consiliul local al majorităţii PCM-UDMR nu a ţinut cont de raportul de specialitate întocmit de secretarul primăriei, Kulcsar Tunde, în care se menţionează faptul că prin adoptarea unei asemenea hotărâri consiliul local îşi depăşeşte atribuţiile conferite de lege şi că aceasta ridică probleme de constituţionalitate
Antena3.ro

×
x close