Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a votat la şcoala gimnazială nr.1 din Dobroeşti pentru că referendumul este instituţia democraţiei, dar şi pentru că este un creştin şi un familist convins.
"Din 1990 nu am lipsit de la niciun vot, am participat la toate alegerile şi la toate referendumurile care au fost organizate. Şi particip şi la acest referendum pentru ne-am luptat ca să dobândim dreptul de vot şi pentru că dreptul de vot este fundamental în stabilirea direcţiei naţiunii. (...) În primul rând referendumul este instituţia democraţiei prin intermediul căreia fiecare cetăţean poate să se exprime direct asupra deciziilor pe care le ia o societate. Tema referendumului de astăzi este o temă extrem de importantă, pentru că este vorba despre cum este constituită celula de bază a societăţii - familia", a declarat duminică liderul PNL.
Nu în ultimul rând, Orban a precizat că a decis că voteze pentru că este un creştin şi un familist convins.
"La acest referendum am decis să particip la vot şi să votez pentru că sunt creştin, sunt un familist convins. Şi eu cred că trebuie să menţinem familia în cadrul credinţei şi moralei creştine", a spus Orban