Inculpatul Băsescu Mircea era hotărât să obţină o soluţie favorabilă la Instanţa Superioară, arată un fragment din refereratul prin care procurorii cer arestarea preventivă a fratelui preşedintelui, acuzat de trafic de influenţă.
Procurorii explică în acest referat cum se folosea Mircea Băsescu de relaţia de rudenie cu Traian Băsescu pentru a-şi susţine influenţa.
"În cursul lunii martie 2011, martorul denunţător Anghel Florin, împreună cu Anghel Fănica, mama denunţătorului, i-au remis lui Băsescu Mircea suma de 250,000 euro, în schimbul promisiunii celui din urmă că va interveni la Preşedintele României pentru a-l determina să dispună graţierea individuală a condamnatului Anghel Sandu, zis Bercea Mondialu, precum şi pentru a interveni pe lângă procurori şi judecători în vederea cercetării în stare de libertate a arestatului preventiv Anghel Sandu. Deşi inculpatul Marian Căpăţână Adrian afirmă în declaraţia sa că a primit suma de 600.000 de euro cu titlu de împrumut, din înregistrările ataşate la doar, nu rezultă că acesta a invocat vreodată pretinsa înţelegere referitoare la împrumutarea sumei menţionate în momentele în care i s-a solicitat restituirea sumei", se arată în referatul DNA.
"Ambii inculpaţi s-au folosit de calitatea de membru al familiei Preşedintelui României, pe care o deţine inculpatul Băsescu Mircea, pentru a da credibilitate afirmaţiilor referitoare la influenţa sau pretinsa influenţă pe care Băsescu Mircea ar putea să o aibă asupra magistraţilor. (...) Inculpatul Băsescu Mircea (...) nu descurajează comentariile referitoare la persoana preşedintelui, ba, mai mult, le alimentează pentru a nu pierde aparenţa că ar avea influenţă asupra magistraţilor", se mai arată în referatul procurorilor.
Antena 3 a prezentat, în ediţia de miercuri seară a emisiunii "Sinteza zilei", imagini în care fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, apare discutând cu fiul lui Bercea Mondial despre plata unor sume importante de bani în scopul eliberării interlopului.Vezi aici
TOATE CONVORBIRILE dintre Mircea Băsescu şi fiul lui Sandu Anghel