Antena 3 CNN Actualitate Reducerea de 40% la combustibil a provocat scandal între şoferii de la coadă (VIDEO)

Reducerea de 40% la combustibil a provocat scandal între şoferii de la coadă (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 16:12 26 Sep 2010 Modificat la 16:12 26 Sep 2010
Reducerea de 40% la combustibil a provocat scandal între şoferii de la coadă (VIDEO)

Zeci de şoferi au stat ore întregi la coadă, pentru a-şi umple rezervoarele cu carburant la promoţie, mai ieftin cu 40%. Spiritele s-au încins în momentul în care unii au încercat să sară peste rând. A fost nevoie de intervenţia poliţiştilor şi jandarmilor, pentru ca maşinile şoferilor îndrăzneţi să fie scose întregi din mijlocul mulţiumii furioase.

Şoferii şi-au pierdut cumpătul şi s-au pus în faţa maşinii unui bărbat care a încercat să intre în faţa cozii. Jandarmii au intervenit rapid şi au restabilit ordinea.

După incident, câţiva dintre şoferii aflaţi la coadă au supravegheat intrarea în benzinărie, pentru ca nici o persoană fără bon de ordine să nu intre la pompe.

Unii şoferi au stat la coadă peste 12 ore, pentru a-şi umple rezervoarele cu carburant cu preţ de promoţie.

Poliţiştii şi jandarmii i-au obligat pe şoferii care parcaseră pe trecerile de pietoni să-şi mute maşinile.

Şoferii obligaţi să plece se temeau că vor pierde locul la coadă.

Între orele 11 şi 12 benzinăria a vândut carburant mai ieftin cu 40% faţă de preţul practicat în mod obişnuit.



Antena 3

×
x close