Antena 3 CNN Actualitate Peste 2 milioane de elevi se întorc, astăzi, în bănci. În ce condiții se redeschid școlile

Peste 2 milioane de elevi se întorc, astăzi, în bănci. În ce condiții se redeschid școlile

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 07:30 08 Feb 2021 Modificat la 07:30 08 Feb 2021
Peste 2 milioane de elevi se întorc, astăzi, în bănci. În ce condiții se redeschid școlile
Sursa foto: hepta

Cele trei scenarii de redeschidere a școlilor, în funcție de rata de infectare din fiecare localitate, sunt următoarele:

Scenariul 1 (verde): Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori - Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie

Scenariul 2 (galben): Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000 dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori

a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie

b) Participarea zilnică, în sistem on-line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu

Scenariul 3 (roșu): Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori

a) Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar

b) Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu

Cine poate continua școala online:

Personalul didactic din cadrul unităților de învățământ/ conexe/ instituțiilor de învățământ aflat în grupa de risc, respectiv vârstnici, persoane cu diabet zaharat sau alte boli cronice, persoane cu imunitate deficitară, poate desfășura activități didactice în sistem on-line numai în baza unei adeverințe emise de medicul de medicina muncii sau medicul curant (N. red. Până acum se precizase doar medicul de medicina muncii). În acest caz conducerea unității /instituției va adapta orarul școlar în mod corespunzător sau va identifica alte soluții de derulare a cursurilor.

Preşcolarii/elevii care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticați cu boli respiratorii cronice severe, boli cardio-vasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv sau alte afecțiuni cronice, cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor, pot fi scutiți de prezența fizică în școală. Pentru preșcolarii/elevii menționați la alin (2), conducerile unităţilor de învăţământ vor identifica, după caz, soluţii pentru asigurarea procesului educaţional online.

Preșcolarii/elevii care locuiesc împreună cu o persoană care face parte dintr-o grupă de risc, după o evaluare medicală a persoanei respective, pot să nu se prezinte fizic la şcoală, la recomandarea medicului curant și cu acordul părinților/reprezentantului legal. Pentru preșcolarii/elevii menționați la alin.(6), conducerile unităţilor de învăţământ vor asigura desfășurarea procesului educaţional în sistem online.

Preșcolarii/elevii cu dizabilităţi, care optează pentru participarea la cursuri, în funcție de specificul afecţiunii, vor beneficia de adaptarea măsurilor de prevenţie în mod adecvat dizabilităţii specifice.

Măsurile de protecţie pentru învăţământul special, atât pentru profesori, cât şi pentru elevi, vor fi adaptate nevoilor acestora, cu avizul DSP/DSPMB.

- Elevii cu vulnerabilități nu vor fi obligați să aducă noi adeverințe, sunt valabile cele din semestrul I

- Copiii care au simptome de COVID nu vor merge la școală și nu li se vor pune absențe, trebuie doar să anunțe

×
Etichete: deschidere scoli
x close