Recursul celor patru persoane arestate în dosarul maneliştilor se va judeca pe 22 noiembrie. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au amânat recursul la solicitarea uneia dintre persoanele aflate în arest, care a cerut timp pentru angajarea unui avocat.
În acest dosar, Ionel Balint, fiul lui Nuţu Cămătaru, şi alte patru persoane sunt acuzate de tentativă de omor şi favorizarea infractorului.
Balint este acuzat că ar fi înjunghiat un bărbat, într-un club în care se aflau în momentul respectiv, printre alţii, Adi Minune şi Florin Salam. De altfel, cei doi manelişti sunt şi ei cercetaţi, în stare de libertate.