Rectorul suspendat al Universităţii "Ovidius", Dănuţ Tiberius Epure, rămâne în arest, potrivit deciziei luate marţi de Curtea de Apel Bucureşti, prin care a fost respins recursul acestuia faţă de măsura preventivă dispusă de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor anticorupţie.
Recursul lui Epure a fost respins ca nefondat, decizia Curţii de Apel Bucureşti fiind definitivă, potrivit
Mediafax.
Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale întocmită de procurori, rectorul Universităţii "Ovidius" a primit de la o persoană, în cursul lunii august a anului trecut, 1.000 de euro, prin intermediar, pentru a facilita admiterea fiicei celui de la care a primit banii la Facultatea de Farmacie, pe un loc destinat cetăţenilor străini.
De asemenea, în iulie 2013, Tiberius Epure a pretins, atât direct cât şi prin intermediar, de la două persoane, 9.000 de euro pentru a pune la dispoziţia unor candidaţi la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie subiectele la disciplinele de concurs. Din banii pretinşi în iulie, Epure a primit 4.000 de euro, după care a remis unuia dintre candidaţi subiectele şi rezolvările acestora la disciplinele biologie şi chimie.
Potrivit anchetatorilor, la pretinderea şi primirea sumei de 4.000 de euro, rectorul Universităţii "Ovidius" a fost ajutat de către Stere Tala, care a intermediat relaţia cu persoana care a dat suma de bani. Stere Tala este cercetat penal pentru complicitate la luare de mită.
Dănuţ-Tiberius Epure a fost suspendat din funcţie pe durata anchetei penale, a anunţat, la 1 august, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).