„Am reușit câteva performanțe unice la nivel național, dar și internațional. În decursul zilelor viitoare voi dezvolta dimensiunea fiecărei performanțe în parte”, a scris bibliotecarul din Petroşani pe Facebook.
Prima performanță menționată de acesta este un record național de distanță, de 107.3 km.
„Sunt primul român care sparge bariera de 24 de ore de înot încontinuu. Nu doar că am spart bariera, dar am înotat cu 12 ore peste această barieră. În topurile din domeniu, pe criteriul anduranței, ca perioadă de înot, se poate intra cu minim 24 de h înotate. Cu aceste cifre, faptic vorbind, sunt cel mai rezistent înotător român în ape deschise. Deși am reușit, nu am niciun merit. Meritul este al echipei de suport, partenerilor și lui Dumnezeu care ne-a îngăduit”, a mai spus Avram Iancu.
Petroşeneanul Avram Iancu are numeroase recorduri. Este primul român care a reuşit să traverseze Canalul Mânecii, având doar slip şi cască. Performanţa a fost realizată în august 2016, după 18 ore de înot.
Cu un an înainte, în iunie 2015, Avram Iancu a înotat în Dunăre, din dreptul localităţii brăilene Gropeni până la Galaţi. Atunci a parcurs aproximativ 42 de kilometri în 10 ore.