Criza care le-a lăsat fără locuri de muncă sau cu salarii mici le împinge pe românce să caute specializări din care încă se pot face bani. Aşa că s-au apucat să înveţe cum să facă o manichiură, cum să potrivească o coafură sau să aplice un tratament cosmetic.
Fie că sunt proaspăt ieşite de pe băncile şcolii, fie că sunt mame sau chiar bunici, pe toate le uneşte un singur scop: să înveţe meserie şi să câştige un ban frumos de pe urma ei. Însă nu neapărat pasiunea pentru manichiură sau coafură le-a adus la şcoala de formare profesională, ci nevoia. Unele cursante sunt încă la liceu, dar încearcă să-şi găsească o meserie ca să nu mai depindă de salariile şi aşa mici ale părinţilor.
Angajaţii unei astfel de şcoli nu-şi văd capul de treabă. Dacă până acum abia reuşeau să formeze câte o grupă la cursuri, acum este plin de elevi.
Un curs de manichiură-pedichiură durează trei luni şi costă 1.000 de lei. Pentru un curs de coafură, cu o durată de cinci luni, cursantele plătesc 1.500 de lei. Sunt însă convinse că investiţia merită şi că îşi vor găsi repede de lucru.