Acest sfârșit de săptămână se preconizează a fi unul dintre cele mai aglomerate din această vară, fiind așteptat un număr mare de persoane în special în zona de litoral, dar și în stațiunile montane și alte zone turistice, ceea ce poate avea drept consecință creșterea riscului de apariție a evenimentelor care pot genera situații de urgență.
Astfel, în perioada următoare, aproape 5.000 de pompieri sunt pregătiți să intervină, zilnic, pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
Pentru a evita evenimentele deosebite, un accent important este pus pe prevenirea situațiilor care pot pune în pericol viața sau bunurile turiștilor.
Încă de la începutul sezonului estival au fost derulate controale de prevenire la unități de turism și de agrement, cu prioritate la cele la care se înregistrează un număr mare de turiști sau la care au fost constatate, pe timpul verificărilor anterioare, deficiențe privind securitatea la incendiu.
De asemenea, se au în vedere și construcțiile sau amenajările destinate pentru organizări de concerte, festivaluri sau spectacole, târguri tematice, campinguri, tabere școlare sau alte spații cu caracter sezonier.
În plan operațional, pompierii pot interveni cu peste 3.700 de mijloace tehnice, dintre care aproape 800 echipaje de stingere, 130 de mașini de descarcerare, precum și peste 420 de echipaje SMURD care încadrează autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanțe de prim ajutor și terapie intensivă mobilă, precum și ambulanțe pentru transport neonatologic.
Totodată, având în vedere că, în contextul Sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, în mai multe zone din țară sunt organizate pelerinaje și slujbe religioase unde este așteptată participarea unui număr mare de credincioși, echipaje de pompieri vor fi dislocate în zonele respective pentru asigurarea prevenirii și gestionării eventualelor situații de urgență care pot apărea.
Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă
Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodărie se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi.
Astfel, în locul în care se face grătarul trebuie să fie amplasat un stingător de incendiu sau o găleată cu apă. Totodată, înainte de plecare, focul trebuie stins. De asemenea, copiii trebuie supravegheați în permanență pentru a preveni jocul acestora cu focul.
Evitați scăldatul în locuri nepermise sau neamenajate
O altă măsură de care trebuie să țineți cont în următoare perioadă este referitoare la scăldat. Nu vă puneți viața în pericol, înotați doar în locuri special amenajate!
În ultima perioadă s-au produs multe situații în care curentul puternic, adâncimea apei și teribilismul au stat la baza unui scenariu tragic. Condițiile de înot pot fi imprevizibile în râuri, iazuri, lacuri sau în mare. Chiar și persoanele care înoată bine pot obosi, pot avea crampe musculare sau pot fi prinse într-un curent de apă.
Turiștii care se aventurează pe munte să poarte echipament adecvat condițiilor meteo
Totodată, având în vedere că au fost înregistrate cazuri de persoane care au fost surprinse de vremea rea pe diferite trasee montane, recomandăm celor care merg pe cărările de munte să se intereseze înainte de a pleca la drum dacă zona respectivă este vizată de avertizări meteorologice și să respecte sfaturile salvamontiștilor.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației de mobil DSU.
Țineți cont de sfaturile noastre și respectați atât măsurile de prevenire a incendiilor, cât și avertizările privind interzicerea scăldatului în locuri neamenajate!