În urma controlului realizat la Poliţia Ilfov, anchetatorii au găsit nu mai puţin de patru plângeri pe numele fraților Tate. Poliţiştii oraşului Volturaţi, în schimb, le-au înregistrat ca petiții.
Două dintre plângeri au fost depuse de două tinere, pe 28 şi pe 29 octombrie 2021. Abia anul acesta, pe 17 ianuarie, cele două plângeri înregistrate iniţial ca petiţii au fost trimise la Parchet, urmând a fi conexate cu dosarul mare instrumentat de către procurorii DIICOT.
Într-un răspuns oficial primit de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov se mai arată că pe lângă aceste două plângeri mai există alte două, înregistrate tot la fel, ca petiţii, însă polițiștii nu precizează data la care ele au fost depuse. Aceştia spun însă că au fost înaintate pe 26 mai 2022 şi 10 iunie 2022, către DIICOT.
Toate fetele semnalau fapte asemănătoare, loviri şi alte violențe, dar şi sechestrare şi lipsire de libertate.